O împușcătură în capul unui militant palestinian a fost cea care a scos pentru prima dată la iveală prăpastia dintre Gadi Eisenkot și Benjamin Netanyahu.
În martie 2016, doi palestinieni înarmați cu cuțite au atacat soldați israelieni în Cisiordania, rănindu-l pe unul dintre ei. Militarii au deschis focul, ucigând unul dintre atacatori și lăsându-l pe celălalt rănit la pământ. Câteva minute mai târziu, un soldat israelian în vârstă de 19 ani, pe nume Elor Azaria, și-a armat pușca, a țintit spre capul atacatorului rănit și a apăsat pe trăgaci. Azaria a declarat că s-a simțit amenințat, scrie Politico.
Întrebarea dacă soldatul ar trebui judecat de un tribunal militar a divizat țara. Pentru unii israelieni, Azaria nu era un infractor, ci un soldat care ucisese un terorist. Pentru alții, Azaria comisese o execuție extrajudiciară sau chiar o crimă. În cele din urmă, el a fost condamnat pentru omor din culpă de un tribunal militar.
Eisenkot, care era atunci șeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), a apărat decizia de a-l trimite în judecată pe Azaria, argumentând că împușcarea unui atacator care fusese deja neutralizat era incompatibilă cu valorile armatei israeliene. Netanyahu s-a poziționat de partea soldatului și a cerut grațierea acestuia.
Un deceniu mai târziu, ecourile acelei dispute se fac încă simțite.
Fost membru al cabinetului de război al lui Netanyahu, Eisenkot a devenit, aparent peste noapte, cel mai redutabil adversar al premierului înaintea alegerilor parlamentare din Israel din 27 octombrie. Partidul său centrist Yashar! – pe care l-a fondat anul trecut – s-a născut pe fondul nemulțumirilor tot mai mari față de modul în care Netanyahu a răspuns atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023 și față de războiul din Gaza care a urmat.
În mai multe sondaje realizate la nivel național, Yashar! – un nume care poate fi tradus prin „Drept!” sau „Onest!” – a depășit deja partidul Likud, condus de Netanyahu. Susținătorii lui Eisenkot prezintă cazul Azaria drept o dovadă a standardelor morale ridicate ale candidatului lor. Aliații lui Netanyahu, în schimb, au readus cazul în atenția publică pentru a-l prezenta pe fostul șef al armatei drept prea moderat și prea apropiat de stânga.
Rareori au fost urmărite din străinătate alegerile israeliene cu atât de multă anticipație. În cea mai mare parte a ultimilor 30 de ani, combinația lui Netanyahu dintre naționalismul de dreapta și poziția dură privind relația Israelului cu palestinienii și cu țările vecine a dominat politica israeliană. Eisenkot le promite susținătorilor săi că poate îndrepta țara într-o nouă direcție.
„Există momente în istorie când, după un lider foarte carismatic și dominant, oamenii aleg în mod deliberat pe cineva mai puțin carismatic pentru că pur și simplu vor pace și liniște”, a declarat Shai Bazak, fost diplomat israelian și specialist în comunicare, care a fost consilierul lui Netanyahu în timpul primului său mandat de premier. „Nu mai vor toată această dramă.”
„Eisenkot este o persoană foarte plăcută”, a adăugat Bazak. „Nu este extremist. Nu este deosebit de polarizant. Asta face mai ușoară trecerea spre el a oamenilor care votează în mod tradițional cu dreapta.”
Oricine va câștiga va trebui să gestioneze un peisaj de politică externă radical diferit.
De când Hamas a ucis aproximativ 1.200 de persoane și a luat 251 de ostatici la 7 octombrie 2023, poziția Israelului pe scena internațională s-a schimbat fundamental. Cel mai mare masacru al evreilor de la Holocaust încoace a generat un val de solidaritate internațională, care s-a diminuat însă în lunile și anii următori, pe măsură ce Israelul a răspuns prin războiul din Gaza.
Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, peste 73.000 de palestinieni, atât civili, cât și combatanți, au fost uciși – o cifră considerată în general credibilă de Associated Press, agențiile ONU și experți independenți. Oficiali militari israelieni au indicat la începutul acestui an că acceptă un bilanț total de aproximativ 70.000 de morți în Gaza. În 2025, IDF declara că a ucis peste 22.000 de militanți în Gaza și recunoștea că, deși a încercat să reducă numărul victimelor civile, pentru fiecare militant ucis au murit între doi și trei civili.
În mai multe țări europene, în special în Spania și Franța, criticile s-au intensificat, pe măsură ce guvernul Netanyahu a răspuns atacurilor Hamas și Hezbollah prin ceea ce criticii consideră a fi o utilizare excesivă a forței militare, devastând zone întinse din Gaza și ocupând o parte semnificativă din sudul Libanului.
Relațiile dintre guvernul Netanyahu și Uniunea Europeană s-au deteriorat într-o asemenea măsură încât ministrul israelian de Externe nu mai discută cu șefa diplomației europene. La 18 iunie 2026, Gideon Sa’ar a anunțat că întrerupe orice contact cu Kaja Kallas, după ce s-a aflat că, în timpul unei vizite în Mexic, în luna mai, aceasta comparase tratamentul aplicat palestinienilor de Israel cu sistemul de apartheid din Africa de Sud.
Relația tradițional apropiată dintre Israel și Statele Unite a fost, de asemenea, supusă unor tensiuni. Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit totuși să desfășoare împreună atacuri militare împotriva Iranului, cu scopul de a împiedica regimul islamist de la Teheran să obțină o armă nucleară. Iranul a declarat distrugerea Israelului drept unul dintre obiectivele sale fundamentale.
Cu toate acestea, Trump l-a criticat uneori și pe Netanyahu. „Ce dracu’ faci?”, l-ar fi întrebat Trump pe premierul israelian în luna iunie, referindu-se la ofensiva acestuia împotriva Hezbollah în Liban. Până în prezent, Trump nu și-a exprimat public susținerea pentru realegerea lui Netanyahu.
Între timp, conflictul din Gaza și războiul cu Iranul au redus sprijinul pentru Israel în Statele Unite, în special în aripa stângă a Partidului Democrat și în anumite segmente ale coaliției MAGA a lui Trump. Astfel, dezbaterea privind relația cu Israelul a devenit o temă politică importantă pentru ambele partide înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
