Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut miercuri premierului desemnat, Siegfried Mureșan, să își depună mandatul, după ce acesta nu a venit la sediul partidului pentru discuții și, potrivit liderului social-democrat, nu a transmis nici măcar o schiță a programului de guvernare.
Grindeanu a declarat că, în aceste condiții, Mureșan „nu are cum să obțină voturile PSD” și a susținut că prelungirea negocierilor nu ar face decât să consume timp.
„Tot ceea ce am spus mai devreme se dovedeşte a fi adevărat. Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul Siegfried Mureşan nu-şi doreşte să fie prim-ministru. Eu, în prima parte a zilei, l-am aşteptat la biroul de la Camera Deputaţilor, de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În partea a doua l-am aşteptat aici ( la sediul PSD, nr). Am aşteptat chiar şi în format electronic să-mi fie trimis un program de guvernare. Nu avem pretenţia să fie forma finală, fiindcă ştim că aceste lucruri se adaptează, dar m-aşteptam să fie cel puţin în linii mari, să avem acest program de guvernare. Cu alte cuvinte, ce vă spuneam în urmă cu două, trei ore şi anume faptul că noi credem că dânsul nu-şi doreşte cu adevărat să fie prim-ministru, e adevărul. Şi atunci i-aş spune ce am spus şi luni, după şedinţa de Birou Permanent Naţional, anume faptul că pierdem timpul, să-şi depună mandatul, dacă stă în voturile PSD şi după modul în care, cel puţin în aceste zile ne-a tratat, nu are cum să obţină voturile PSD în acest mod”, a declarat preşedintele PSD, la sediul central al partidului.
Sorin Grindeanu a mai spus că ar trebui să scurteze toată această perioadă, să-şi depună mandatul.
„Mingea atunci e în terenul preşedintelui, ori să intrăm într-o procedură de alegere anticipată, deşi n-ar fi îndeplinit dacă nu se votează, dacă pică în Parlament sau se face o nouă nominalizare. Dar, aşa stând şi încercând să facem conferinţe de presă, să ne aruncăm unii altora lucruri, eu cred că nu e constructiv. Am fost cât se poate de deschis în aceste zile, am trecut peste toate lucrurile de peste vară, pe care, în mod personal, domnul Mureşan le-a făcut la adresa mea şi a PSD-ului”, a menţionat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a adăugat că „înţelege jocul politic, declaraţiile politice, dar câteodată trebuie să treci peste aceste lucruri şi să faci lucruri serioase, să te ocupi de programe de guvernare, să vii cu argumente”.
„Singurul program politic pe care îl văd dinspre domnul Siegfried Mureşan e legat de înjurături la adresa Partidului Social-Democrat. N-am văzut absolut nimic altceva. Mi-aş fi dorit să am o discuţie astăzi pe argumente. Eram pregătit, împreună cu colegii mei, să discutăm pe ceea ce îşi propune prin programul de guvernare. N-ar fi fost nimic umilitor, ieşit din comun, ci încercând să găsim soluţii pentru români. Eu cred că românii aşteaptă soluţii de la noi. Nu orgolii, nu tupeu, nu invective, nu înjurături, nu ba p-a mătii, ci, aşa cum am spus, să găsim soluţii. Şi atunci, fiind în acest blocaj, eu nu pot să văd altceva decât scurtarea acestui proces, şi anume, i-aş sugera să-şi depună mandatul”, a mai declarat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă îi mai dă o şansă premierului desemnat, în condiţiile în care vineri este convocat Consiliul Naţional al PSD.
”Cred că termenul limită de depunere a programului şi a echipei în Parlament, dacă nu mă înşel, e peste o săptămână, e undeva miercurea viitoare. Dacă se continuă în acelaşi mod şi avem acelaşi dialog sau lipsă de dialog, dacă nu se trimite program de guvernare, dacă nu discutăm serios, n-are sens să stăm până atunci. Mâine, aşa cum e anunţat, în prima parte a zilei voi fi la Cameră, după aceea am întâlniri regionale la Craiova, cu toată zona de Oltenia, după care voi merge spre Caraş, la fel, întâlnirii cu aleşii locali, intrăm într-un program de acest tip. Dar, în format electronic, repet, puteam primi în linii mari un program de guvernare, dacă există. În afară de înjurături la adresa PSD, pentru că eu nu văd altceva”, a spus liderul PSD.