Rusia nu va opri acțiunile militare pe durata unor eventuale negocieri cu Ucraina, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
„Nu vom face o pauză în operațiunea militară specială pe durata negocierilor, indiferent de formatul acestora. Deși Europa își dorește exact acest lucru, cu același scop simplist: să obțină un răgaz și să refacă arsenalele militare epuizate ale regimului de la Kiev”, a declarat Lavrov în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.
El a adăugat că Rusia este pregătită să participe la negocieri pentru obținerea unei „păci juste” în Ucraina.
Înainte de declarația sa din Consiliul de Securitate al ONU, Lavrov s-a întâlnit cu secretarul de stat american Marco Rubio, în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Discuțiile au durat aproximativ o oră.
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor după întâlnire, Rubio a declarat că Statele Unite l-au invitat pe Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami, din decembrie, și speră că invitația va fi acceptată.
Secretarul de stat american a calificat obținerea unui armistițiu privind atacurile asupra infrastructurii energetice dintre Rusia și Ucraina drept „o sarcină dificilă”, dar a adăugat că Washingtonul va încerca să îl obțină.