Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, luni, pe aerodromul din Iași și a luat foc la impactul cu pista, după ce ar fi avut probleme tehnice în timpul zborului.
Pilotul, în vârstă de 41 de ani, ar fi reușit să iasă singur din aeronavă și a fost preluat de un echipaj medical.\
Alerta a fost dată printr-un apel la 112 venit din partea turnului de control ROMATSA, iar la fața locului au ajuns reprezentanții mai multor instituții pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că era vorba despre o aeronavă ultraușoară, în care se afla doar pilotul. Potrivit informațiilor preliminare, acesta aterizase pe pista aerodromului în urma unei defecțiuni tehnice apărute în zbor. Incendiul produs după aterizare fusese lichidat înainte de sosirea pompierilor.
Pilotul era conștient și prezenta escoriații la nivelul membrelor inferioare și sângerare la nivelul cavității bucale. Acesta a fost preluat de echipajul TIM și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Echipajele ISU s-au întors la bază.