Răsturnare de situație în scandalul capului de porc de la poarta lui Marius Lulea. Un bărbat susține că totul a fost o înscenare

Un bărbat susţine, într-un scurt mesaj postat pe reţelele de socializare, că el este cel care a pus la poarta cofondatorului AUR Marius Lulea un cap de porc, gest care semnifică o ameninţare la adresa destinatarului. Bărbatul, al cărui cont este denumit Adrian Jucătoru, spune că însuşi Lulea a fost implicat în acel episod al cărui scop ar fi fost discreditarea lui George Simion pe motiv că este nevoie de o nouă conducere a AUR.

”Voi dezamăgi pe mulţi cu acest video. Autorul acelor stickere şi cap de porc din Tunari sunt eu. Mi s-a spus că astfel îi facem rău lui George Simion şi că trebuie făcută o schimbare la vârful partidului. I-am implicat inclusiv familia pentru a părea totul mai real şi îmi cer scuze pentru acest lucru. Toată acţiunea a fost indusă de Marius Lulea, prin Ariadna Cârligeanu”, susţine un bărbat, Adrian Jucătoru, într-o postare pe reţelele de socializare.

El nu dă mai multe detalii despre eventuala implicare a deputatului Ariadna Cîrligeanu (25 de ani, aleasă pe lista AUR) în presupusele acţiuni de intimidare la adresa lui Marius Lulea.

Într-un mesaj transmis public, oficialii AUR au solicitat verificarea tuturor acuzaţiilor, în spiritul adevărului şi al transparenţei. 

”Referitor la afirmaţiile recente ale domnului Adrian Jucătoru apărute în spaţiul public cu privire la episodul «capului de porc», acestea ridică întrebări grave privind o posibilă înscenare a acestui episod, pusă la cale pentru a compromite AUR, pe preşedintele partidului, George Simion, şi membri din familia acestuia. Cerem persoanelor implicate să îşi exprime în mod onest poziţia cu privire la cele relatate. Respingem categoric ideea că un senator AUR, Laurenţiu Plăeşu, ar fi fost de acord cu anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024, după cum susţine un anumit post de televiziune. AUR cere adevăr, transparenţă şi verificarea tuturor acuzaţiilor”, a transmis AUR.

Formaţiunea a respins, de asemenea, acuzaţiile potrivit cărora ar fi avut contracte de consultanţă cu apropiaţi ai premierului israelian Benjamin Netanyahu.

”AUR nu a avut niciun contract cu consultanţi israelieni sau cu Beniamin Netanyahu. Respingem încercările de a implica partidul în această poveste prin asocieri fără temei”, a arătat AUR.

Ultimele știri
Citește și...