Pompierii intervin sâmbătă dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul restaurantului Taverna Racilor din Snagov.
Conform ISU Bucureşti – Ilfov, la momentul sosirii pompierilor, 13 persoane aflate în clădire se autoevacuaseră. În prezent, incendiul a fost localizat, dar mai sunt focare şi degajări mari de fum.
De asemenea, există risc de prăbuşire a unor elemente de rezistenţă ale acoperişului.
„A luat foc toată locaţia din Snagov, nu este niciun fel de victimă, nici nu avea de unde să fie, pentru că a luat foc noaptea. Sunt doar pagube de ordin material. Într-adevăr, a luat foc din temelii. Asta este, a luat foc, se face la loc. Viaţa merge înainte”, a afirmat într-o popstare pe Tik Tok patronul restaurantului, Paul Nicolau, cunoscut şi sub numele de Pescobar.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov Daniel Vasile a declarat că 13 persoane erau în clădire, într-o zonă de dormitoare, la momentul producerii incendiului, dar că acestea s-au autoevacuat, ele fiind găsite grupate în apropierea restaurantului la momentul sosirii echipelor de intervenţie. el a mai explicat că numai una dintre acestea vorbea limba română.
Conform reprezentantului ISU, a existat o ardere puternică., fiind afectată o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi, incendiul fiind amplificat de structura din lemn a clădirii.
”S-a acționat de la înălţime folosind autoscara”, a precizat Daniel Vasile, care a adăugat că există în continuare o degajare foarte mare de fum li se mai văd focare, pompierii continuând să acîioneze, întrucât este necesară verificarea fiecărei încăperi.
Reprezentantul ISU Bucureăti – Ilfov a precizat că nu sunt persoane rănite şi că nu mai sunt necesare resurse suplimentare de intervenţie.