7.6 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Generalul armatei din Ucraina refuză să demisioneze la cererea lui Zelenski

Volodimir Zelenski i-a cerut luni demisia comandantului armatei, Valerii Zalujni, dar generalul a refuzat, declanșând speculații că va fi demis în schimb, scrie The Guardian.

Tensiunile dintre cei doi au început să crească pe fondul eșecului contraofensivei de vară a Ucrainei, dar sugestia că Zalujni ar putea fi forțat să demisioneze a fost totuși un șoc pentru mulți.

Un deputat ucrainean din opoziţie, Oleksii Goncearenko, un susţinător al generalului, declară marţi cotidianului The Guardian că a ”înţeles că preşedintele (Volodimir Zelenski) i-a cerut ieri (luni) lui Valeri (Zalujni) să demisioneze, dar acesta a refuzat”.

Deputatul consideră că este vorba despre un conflict de personalitate.

”Personal, cred că este o idee proastă. Nu există probleme fundamentale între ei, însă biroul lui Zelenski este îngrijorat că Zalujni face declaraţii politice şi nu militare”, declară Goncearenko.

Aşteptări ale unei demiteri iminente a lui Zalujni au apărut luni după-amiaza pe reţele de socializare.

După aproximativ două ore, Ministerul Apărării a reacţionat sec – ”dragi jurnalişti, răspundem imediat tuturor. Nu, nu este adevărat” – presupunând că orice cititor al acestei reacţii înţelege despre ce este vorba.

The Guardian scrie că este neclar dacă subiectul s-a încheiat aici.

Cum va arăta o strategie militară alternativă

Goncearenko a declarat că Zelenski îl poate demite pe Zalujni şi înlocui – o decizie în care are nevoie de susţinerea Ministerului Apărării -, în urma unei evaluări a reacţiei publice şi internaţionale.

The Guardian scrie că cel mai probabil înlocuitor ar fi Kirilo Budanov, comandantul serviciilor militare de spionaj, însărcinat cu operţiuni sub acoperire împotriva Moscovei.

Budanov a fost prezentat în 2023 drept înlocuitor al ministrului Apărării Oleksii Reznikov, în altă ”saga lungă” a unei demiteri care a apărut în urma unor speculaţii asemănătoare .

Cotidianul britanic comentează că nu se ştie cum va arăta o strategie militară alternativă, în contextul în care Rusia şi-a consolidat poziţiile, iar prioritatea Ucrainei nu este linia frontului, ci convingerea Congresului Statelor Unite să aprobe o anvelopă în valoare de 61 de miliarde de dolari, care să asigure Ucrainei livrări timp de încă un an de armament din Statele Unite.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.