0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Geantă cu 15.000 de euro găsită de un polițist în parcarea unui centru comercial din Argeș, restituită proprietarei

O geantă în care se aflau circa 15.000 de euro a fost observată, pe o bancă din parcarea unui centru comercial din Piteşti, de un poliţist care era la cumpărături.

El a reuşit să o identifice pe femeia căreia îi aparţinea poşeta şi i-a restituit-o.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a informat, marţi, că în seara anterioară, un poliţist de 48 de ani, aflat în timpul liber, la cumpărături, la un centru comercial din Piteşti, a observat, la ieşirea spre parcare, o geantă de damă, pe o bancă, fără ca în apropierea acesteia să fie vreo persoană.

”Având în vedere experienţa poliţistului, de investigare a faptelor contra patrimoniului, care l-a făcut să îşi dea seama foarte repede că obiectul în cauză a fost uitat, nu a stat pe gânduri şi a luat geanta, chiar dacă îşi asuma în acest fel o sarcină în plus. Poliţistul a dus geanta la sediul secţiei unde lucrează, care arondează şi locul în care obiectul a fost găsit, unde, împreună cu colegii, a verificat conţinutul bagajului, găsind suma de aproximativ 15.000 de euro, precum şi alte obiecte în baza cărora a putut stabili identitatea deţinătoarei de drept”, a arătat sursa citată.

Ulterior, poliţistul a ajuns la o adresă din comuna Bascov, unde, după ce femeia a oferit informaţii din care a reieşti fără niciun dubiu că este deţinătoarea genţii şi a conţinutului, acesteia i-a fost restituit obiectul pierdut.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.