4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Bărbat din Reșița, terorizat de trupele speciale din greșeală: „Mi-au pus pistolul la cap în fața copilului de 4 ani”

Un bărbat din Reșița acuză trupele speciale că l-au terorizat în propria casă, punându-i pistolul la cap și amenințându-l în fața copilului său de 4 ani.

„Au zis că au greşit adresa. Păi nu se poate aşa ceva! Mi-au băgat copilul în panică. Cine a făcut chestia asta, că procuror, că poliţie, să plătească! Uitaţi, intră cu barosul în casă!”; povesteşte bărbatul care postează imagini surprinse de o cameră de supraveghere amplasată la intrarea în locuinţă.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Caraş Severin „a dispus efectuarea de verificări, pentru a se stabili dacă acestea se confirmă”, transmit oficialii instituţiei.

„Au venit mascaţii peste mine la ora 6:55, mi-au speriat copilul  mi-au terorizat copilul, partea de jos de la uşă cu rupt-o, uşa la dulap, mi-au terorizat copilul, m-au pus pe burtă pe mine, nevinovat, uitaţi, au intrat grămadă peste mine în casă! Uitaţi, au rupt uşa, în partea de jos, când au împins de ea, au tras de ea! M-a luat din somn, mi-a speriat copilul, mi-a pus pistolul la cap, mi-au desfăcut dulapurile, mi-a rupt o uşă la dulap. Cu puşca către mine, mi-a speriat copilul”, spune, pe Facebook, un bărbat din Reşiţa, Claudiu Halmaci. 

Acesta postează şi imagini surprinse de o cameră de supraveghere amplasată într-un hol, la intrarea în locuinţă.

Conform datelor înscrise pe imaginile publicate pe Facebook de bărbat, acestea au fost surprinse în ziua de 23 februarie 2024, cu aproximativ cinci minute înainte de ora 7:00.

În imagini se vede cum patru poliţişti bat timp de aproximativ 30 de secunde la uşă, după care li se deschide, cei patru intră, urmaţi de un alt coleg care nu poartă cască de protecţie, nu are faţa acoperită şi are asupra sa ceva ce pare a fi un dosar cu câteva documente.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.