Egiptul efectuează un studiu de fezabilitate privind extinderea în continuare a Canalului Suez, pentru a accelera timpul de tranzit și pentru a evita potențialele blocaje pe o cale navigabilă care transportă 12% din comerțul maritim global, scrie Bloomberg.
Proiectul este menit să transforme segmente cu o singură bandă – 50 de kilometri în segmentul de nord și 30 de kilometri în partea de sud – în traversări cu două benzi, a declarat duminică șeful Autorității Canalului Suez, Osama Rabie, la un eveniment.
Aceste propuneri vin în continuare unor planuri vehiculate pentru prima dată în 2021, când eşuarea navei Ever Given a blocat traficul prin Canalul Suez timp de o săptămână. În urmă cu aproape un deceniu, Egiptul a finalizat un amplu program, în valoare de opt miliarde de dolari, de extindere a Canalului Suez, care a permis scurtarea timpilor de aşteptare şi a atras şi mai multe vase.
Studiile iniţiale au fost finalizate şi transmise preşedintelui egiptean, Abdel-Fattah El-Sisi, care va primi propunerile finale atunci când vor fi gata de aprobare, a spus Rabie. Deocamdată nu este clar cât de mult vor costa lucrările de extindere şi nici care este calendarul potenţial pentru finalizarea proiectului.
Două firme, ACE Moharram-Bakhoum şi Dar Al-Handasah, derulează în prezent studiul de fezabilitate pentru acest proiect şi analizează posibili parteneri. Expansiunea va permite „tranzitul Canalului Suez în deplină siguranţă”, a spus Rabie.
Veniturile generate de Canalului Suez, care în exerciţiul fiscal iulie 2022 – iunie 2023 au atins un nou record de 9,4 miliarde de dolari, sunt în prezent afectate de atacurile lansate de rebelii Houthi asupra navelor din Marea Roşie.