Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, critică MAE după convocarea sa, considerând subiectul discuției neclar și lipsit de substanță.
Ştirea TASS a fost apoi publicată pe pagina de Facebook a ambasadei.
„Într-o formă impersonală şi vagă” ni s-a prezentat afirmaţia că, potrivit reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe, comunicarea ambasadei a fost prea creativă, emoţională şi greşită, a declarat Kuzmin într-un interviu acordat unui corespondent TASS.
„Întrucât subiectul conversaţiei nu a fost clar definit, am putut doar ghici că discursul se referă la reacţia noastră la acţiunile europarlamentarilor români şi ale părţii române în general în timpul pregătirii şi adoptării recentei rezoluţii aParlamentului European privind returnarea aurului românesc însuşit ilegal de Rusia în urmă cu mai bine de 100 de ani”, a afirmat diplomatul rus.
„Acesta a fost cel mai vag demers pe care l-am întâlnit în timpul şederii mele în România”, a remarcat Kuzmin.
„La rândul meu, am spus că, dacă se dovedeşte că unele dintre faptele pe care le-am citat nu corespund realităţii, atunci suntem gata să publicăm o erată”, a continuat diplomatul.
„În conformitate cu litera şi spiritul Convenţiei de la Viena, o misiune diplomatică într-o ţară străină trebuie să comunice poziţia oficială a guvernului său statului de acreditare, conducerii şi opiniei publice”, a subliniat Valeri Kuzmin, conform TASS.
MAE l-a convoacat pentru explicații pe Ambasadorul Rusiei la Bucureşti după afirmațiile privind restituirea tezaurului
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost convocat duminică la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) după afirmațiile purtătoarei de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova privind Tezaurului României sechestrat de Rusia.
”Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat în dimineaţa zilei de 17 martie 2024 la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu o serie de declaraţii recente ale părţii ruse. Ambasadorului i-a fost transmisă nemulţumirea profundă a părţii române cu privire la maniera deformată, trunchiată şi neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federaţiei Ruse, teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric”, a anunţat duminică MAE.
Conform MAE, i s-a reamintit ambasadorului Federaţiei Ruse ”necesitatea încadrării depline şi permanente în practica diplomatică, inclusiv în ceea ce priveşte menţinerea unei conduite responsabile în comunicarea publică”.