Acasă Business Update Acțiunile producătorilor europeni de spirtoase au explodat după ce China a anunțat...

Acțiunile producătorilor europeni de spirtoase au explodat după ce China a anunțat că nu vrea să impună taxe suplimentare

0

Acțiunile Remy Cointreau și Pernod Ricard au crescut după ce China a declarat că nu va impune tarife temporare la coniacul importat din Uniunea Europeană, cel puțin deocamdată, scrie Bloomberg.


Titlurile Remy Cointreau, care au înregistrat un salt de până la 12%, erau în creştere cu 7% în jurul orei 08.51 GMT, în timp ce acţiunile Pernod Ricard, care au consemnat şi ele o apreciere de 12%, erau în creştere cu 4%. De asemenea, acţiunile producătorului italian de spirtoase Campari au fost oprite de la tranzacţionare la bursa de la Milano, după ce au crescut cu 4,5%.

În luna ianuarie, autorităţile chineze au anunţat că vor demara o anchetă pentru a verifica dacă producătorii de coniac din UE îşi vând produsele la preţuri de dumping pe piaţa din China, ceea ce a afectat cotaţia acţiunilor producătorilor de coniac, precum Remy.

Producătorul francez de băuturi spirtoase Remy Cointreau realizează aproape 70% din cifra sa de afaceri din vânzarea de coniac, iar China se numără printre cele mai mari şi mai profitabile pieţe ale Remy Cointreau.

Industria de coniac din Franţa este responsabilă pentru aproape toate importurile de coniac din UE ale Chinei.

Decizia de a renunţa la impunerea de tarife este o dovadă că Beijingul vrea să negocieze cu Uniunea Europeană pentru rezolvarea diferitelor probleme comerciale, care variază de la automobile electrice la agricultură.

Pe lângă ancheta care a vizat coniacul, Beijingul a demarat investigaţii şi asupra produselor lactate şi cărnii de porc provenită din UE, în ultimele luni. Ancheta cu privire la produsele lactate a fost lansată săptămâna trecută, la o zi după ce Bruxelles-ul a publicat tarifele sale revizuite privind importurile de automobile electrice chineze. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version