Donald Trump și-a dorit de mult timp accesul la câmpurile petroliere ale altor țări și a declarat că acordul încheiat cu Venezuela este „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”. Însă acordul, încheiat după ce SUA l-au capturat pe președintele venezuelean Nicolás Maduro, este aproape sigur sortit eșecului din cauza unei game largi de probleme juridice și logistice, potrivit unei investigații The Guardian.
Președintele american a vorbit pentru prima dată despre posibilitatea de a lua petrolul Iranului în 1987, când i-a declarat Barbarei Walters, de la ABC, că atacurile iraniene asupra navelor americane din timpul războiului Iran-Irak necesitau un răspuns extrem.
„De ce nu am putea să intrăm și să preluăm o parte din petrolul lor, care se află de-a lungul coastei?”, a întrebat el.
În anii care au urmat, Trump a revenit frecvent la ideea că America ar trebui să preia petrolul altor țări în urma unor conflicte militare, de la Libia până la Irak.
La începutul acestui an, Trump a avut în cele din urmă ocazia să-și pună planul în aplicare – prin forța armelor. Forțele americane au intervenit în Venezuela în ianuarie și l-au capturat pe Maduro, care a fost transportat rapid într-un centru federal de detenție din SUA și înlocuit de Delcy Rodríguez, considerată mai cooperantă cu Washingtonul.
Trump a declarat pentru The Atlantic, în zilele care au urmat operațiunii, că „dacă [Rodríguez] nu face ceea ce trebuie, va plăti un preț foarte mare, probabil mai mare decât Maduro”.
În august, Trump a anunțat apoi că Office of Strategic Capital din cadrul Pentagonului, instituție pe care administrația sa a transformat-o rapid, va deține o treime din North American Blue Energy Partners (Nabep), a doua cea mai mare companie petrolieră privată din Venezuela.
Trump a afirmat că acordul îi va permite în curând să reumple Rezerva Strategică de Petrol a SUA, care a coborât la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimii ani după ce Statele Unite au invadat Iranul.
Însă aproape tot ceea ce Trump și membrii cabinetului său au afirmat despre acord este fals sau înșelător, potrivit experților și oficialilor care au discutat cu The Guardian.
Legislația venezueleană care reglementează exploatarea petrolului nu permite acorduri pe 100 de ani și nici contracte care să depășească 25 de ani. În plus, potrivit experților, legislația americană nu autorizează Office of Strategic Capital să dețină acțiuni în companii.
Mai mult, spun aceștia, acordul, în forma în care este structurat, nu va aduce capital nou în sectorul petrolier venezuelean.
Și, contrar afirmațiilor lui Trump, petrolul venezuelean nu va contribui la reumplerea Rezervei Strategice de Petrol a SUA prea curând.
Personajul din centrul acordului
În centrul înțelegerii se află și un personaj interesant: Alejandro Betancourt López, un venezuelean cu un trecut complex, care devine partener al guvernului american în calitate de proprietar al Nabep.
Betancourt, în vârstă de 46 de ani, a studiat în Massachusetts și deține locuințe în Spania, Regatul Unit și New York. Are experiență în sectoarele energetic și petrolier din Venezuela, deține o companie de ochelari de soare și l-a avut, la un moment dat, pe Rudy Giuliani drept avocat.
Betancourt, care a fost vizat de mai multe investigații internaționale în legătură cu acuzații de corupție din Venezuela, a fost adus în cadrul acordului de un asociat privat al lui Marco Rubio, potrivit a trei persoane care îl cunosc.
Betancourt nu a fost niciodată pus sub acuzare și nici condamnat pentru vreo infracțiune.
The Guardian a aflat că oficiali ai guvernului venezuelean care se află acum la conducere au angajat, la un moment dat, investigatori și hackeri pentru a cerceta sursa averii lui Betancourt.
Experții sunt, în cele din urmă, sceptici că acordul petrolier poate rezista.
„Acordul este precum marele și frumosul zid pentru care urma să plătească Mexicul”, a declarat fostul diplomat american John Feeley.
„Skin in the game”
La mai puțin de o lună după operațiunea americană din ianuarie care a dus la înlăturarea lui Maduro, directorul general al Exxon, Darren Woods, a declarat că Venezuela este „neinvestibilă” din cauza „structurilor și cadrelor juridice și comerciale existente în prezent”.
Două persoane familiarizate cu procesul au declarat că Trump a început să caute o modalitate prin care să se asigure că SUA au „skin in the game” – adică un interes financiar direct, printr-o participație care să le ofere investitorilor mai multă încredere.
Soluția potențială a devenit participația SUA în compania lui Betancourt, North American Blue Energy Partners.
Deși Casa Albă și Departamentul Apărării afirmă că participația este de 35%, Pentagonul le-a transmis parlamentarilor din comisiile pentru servicii armate ale Congresului, într-o informare scrisă consultată de The Guardian, că deține „warrants” în Nabep – adică drepturi de a cumpăra acțiuni, și nu acțiunile propriu-zise.
Departamentul de Stat, potrivit administrației, va avea și dreptul de a cumpăra 20% din tot petrolul extras de Nabep, la costul de producție – ceea ce ar trebui să îi permită să îl achiziționeze la un preț mai mic decât cel al pieței.
„Departamentele de Stat și al Războiului au negociat o oportunitate istorică de a asigura controlul majoritar al SUA asupra a peste 65 de miliarde de barili de rezerve dovedite de petrol din Venezuela, fără niciun cost pentru contribuabili”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului.
Nu este clar în ce mod ar urma Statele Unite să cumpere petrolul brut sau cum ar funcționa concret acest proces.
Departamentul de Stat insistă, la rândul său, că este vorba despre o înțelegere privată:
„Acesta este un acord privat cu o companie privată. Nu este un acord cu guvernul interimar al Venezuelei și nu a existat un proces politic inclus în negocieri.”
