5.4 C
București
marți, noiembrie 5, 2024

Ambasada Ucrainei în România: Nu postați pe internet atacurile de la Dunăre: Rușii monitorizează și îşi ajustează atacurile

Ambasada Ucrainei în România face apel ca oamenii să nu filmeze şi să nu posteze pe reţelele de socializare imagini cu dronele care atacă porturile dunărene, ”pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor”.

”Agresorul rus monitorizează activ internetul şi, primind informaţii suplimentare, îşi ajustează atacurile sale”, arată reprezentanţii ambasadei.

”Rusia continuă să terorizeze populaţia paşnică ucraineană şi să atace infrastructura civilă a Ucrainei. În special, în noaptea spre 16 august, trupele ocupaţionale ruse au atacat din nou regiunea Odesa, vizând infrastructura porturilor dunărene. În urma loviturilor inamice, şapte persoane au fost rănite, depozite şi silozuri de cereale au fost avariate. Aceasta confirmă încă o dată abuzul cinic al dreptului internaţional umanitar de către agresorul rus, dorinţa lui de a submina securitatea alimentară mondială, punând în pericol furnizarea de produse agricole ucrainene celor aflaţi în nevoie”, arată, într-o postare pe Facebook, Ambasada Ucrainei în România.

Reprezentanţii ambasadei fac referire la imaginile video postate pe internet cu aceste atacuri.

”Cu regret astăzi observăm o diseminare pe reţelele de socializare şi în unele mass-media a unor filmuleţe privind dronele care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene. În condiţiile actuale de agresiune rusă, astfel de filmuleţe reprezintă o ameninţare nu numai la adresa siguranţei funcţionării porturilor dunărene, ci şi direct pentru populaţia civilă care locuieşte în această regiune. Agresorul rus monitorizează activ internetul şi, primind informaţii suplimentare, îşi ajustează atacurile sale. Facem apel la toţi să nu filmeze şi să nu disemineze astfel de vodeo pe reţelele de socializare şi în mass-media, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre”, transmit aceştia.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.