„Amendamentul Fritz”, verificat de CE. Pîslaru: „Dacă nu sunt probleme, jalonul va trece. Dacă sunt, avem șansa să le corectăm”

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, afirmă că România își poate salva banii din PNRR chiar dacă Comisia Europeană va constata probleme în cazul controversatului „amendament Fritz”, întrucât Parlamentul îl poate corecta de urgență.

Verdictul final al Bruxelles-ului va veni după depunerea Cererii de plată numărul 6, la finalul lunii septembrie.

Dragoş Pîslaru a afirmat, joi seară, într-o intervenţie la Digi 24, că Directoratul General pentru Justiţie – DG Just din cadrul Comisiei Europene este instituţia care a cerut României clarificări cu privire la legea integrităţii.

„Ceea ce vă pot spune este că colegii cu care am discutat eu astăzi (…) vor putea să-şi exprime punctul final de vedere cu privire la banii aferenţi reformei abia după ce o depunem în Cererea de plată 6, deci după 30 septembrie”, a explicat Dragoş Pîslaru.

El a subliniat că demersul DG Just „este legat de problema statului de drept”.

„În condiţiile în care Directoratul General Justiţie analizează şi confirmă că sunt probleme legate de nerespectarea tratatelor, asta înseamnă că îi vor înştiinţa pe colegii lor de la Secretariatul General Reform care se ocupă de PNRR cu privire la aceste concluzii. Comisia unitar acţionează, aşa cum este în cazul unui guvern când ministerele acţionează împreună, la fel şi Comisia Europeană acţionează împreună. Deci un verdict al Comisiei în care constată că sunt elemente care ar încălca tratatele europene, evident, ar duce la o evaluare negativă”, a explicat Pîslaru.

El a menţionat că, „în mod normal”, Ministerul Justiţiei de la Bucureşti este instituţia care ar trebui să răspundă clarificărilor solicitate de oficialii europeni.

„Dar recunosc că nu este un subiect care se află în sfera mea de competenţe şi nu am aceste detalii. Ce ştiu este că Guvernul României a rugat Comisia Europeană să accelereze evaluarea cu privire la aceste elemente şi asta e foarte important de explicat de ce: pentru ca, dacă cumva există constatări că acel amendament aduce atingere tratatelor, să poată să fie corectat în Parlament de urgenţă, astfel încât să putem obţine banii pe jalon, pentru că restul jalonului a fost consultat de altfel cu Comisia Europeană înainte şi restul textului îndeplineşte reforma. Deci, practic, avem această şansă. Dacă nu sunt probleme, înseamnă că jalonul va trece. Dacă sunt probleme pe acel amendament, avem şansa să le corectăm într-o sesiune în Parlament şi atunci iarăşi să ne obţinem banii”, a afirmat Dragoş Pîslaru.

Ultimele știri
Citește și...