Bursa românească bate marile piețe europene. BET, randament real de aproape 42%, România ocupă locul 7 în lume

Bursa de Valori București traversează un an excepțional, indicele BET înregistrând o creștere de 47,1% de la începutul lui 2026 și un randament real de 41,8%, după ajustarea cu inflația. Performanța plasează România pe primul loc în Europa și pe poziția a șaptea la nivel mondial, potrivit unei analize ASF.

Pentru calcularea randamentului real a fost utilizată inflaţia acumulată de la începutul anului, în perioada decembrie 2025-iunie 2026. În cazul României, aceasta a fost de 3,8%, în timp ce inflaţia anuală a fost de 10,4%. După ajustare, BET a avut un randament real de 41,8%, iar România îşi păstrează locul al şaptelea dintre cele 104 pieţe pentru care există date complete.

În Europa, BET ocupă primul loc, cu un randament nominal de 47,1% şi unul real de 41,8%, urmat de Ungaria, cu 31,9% nominal şi 30,3% real. Slovenia, Polonia, Norvegia, Austria, Grecia şi Italia au înregistrat randamente nominale de sub 29%.

La 31 iulie 2026, capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti a atins 704,8 miliarde de lei, un nou maxim istoric, în creştere cu aproximativ 35% faţă de sfârşitul anului 2025, când era de 523,1 miliarde de lei, şi de peste 2,4 ori faţă de decembrie 2023.

Lichiditatea pieţei principale a crescut, iar în iulie 2026 rulajul a ajuns la 4,64 miliarde de lei, de peste două ori peste media obişnuită. O parte importantă a tranzacţiilor a fost însă concentrată în câteva şedinţe, în special în 16 iulie, când rulajul a depăşit 1,4 miliarde de lei.

În ultimele 12 luni, indicele BET a avansat cu 79,1%, cu 33% în ultimele şase luni şi cu 11,3% în luna iulie. Indicele BET-NG, al companiilor din energie, a avut cel mai mare avans, de 90% în ultimele 12 luni, în timp ce indicele BET-TR, care include şi dividendele, a crescut cu 86%.

Creşterea pieţei a fost susţinută în special de energie şi sectorul bancar. În iulie, cele două sectoare au concentrat aproximativ trei sferturi din valoarea tranzacţiilor de pe piaţa principală, energia reprezentând circa 49%, iar băncile aproximativ 27%. Banca Transilvania, Petrom, Romgaz şi Hidroelectrica au fost printre companiile cu cele mai mari rulaje.

Numărul conturilor active ale clienţilor societăţilor de servicii de investiţii financiare a crescut de la 15.726 în martie 2019 la 148.491 în martie 2026, de aproape 9,4 ori. În acelaşi timp, valoarea activelor aflate în custodie la SSIF a urcat de la 8,73 miliarde de lei la 63,75 miliarde de lei.

„La 31 iulie 2026, Bursa de Valori Bucureşti se afla la maxime istorice pe toate dimensiunile relevante – capitalizare, randamente şi bază de investitori. Indicele BET a depăşit, pe 12 luni, toate marile pieţe internaţionale de referinţă, susţinut de sectoarele energetic şi bancar. Creşterea este însoţită de o extindere structurală a participării investitorilor, ceea ce sugerează o dezvoltare de fond, dincolo de dinamica de preţ. Principalul factor de atenţie rămâne gradul ridicat de concentrare sectorială şi pe emitenţi, însă pe ansamblu indicatorii de evoluţie ai BVB oferă măsura reală a unui an bursier excepţional pentru România”, au concluzionat autorii. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.