Aproape toată țara se află sub coduri de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade în unele zone. Județele Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea și Argeș sunt cele mai afectate, cu cod roșu de caniculă.
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat.
”Valul de căldură se va menţine în Maramureş, nordul Crişanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde şi în Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 şi 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi”, transmit meteorologii.
Local la munte, precum şi în regiunile vestice, nordice şi centrale, din orele amiezii, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.
O avertizare cod portocaliu privind un val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat vizează Banatul, sudul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local Oltenia şi Muntenia.
”Valul de căldură va persista şi se va intensifica uşor în Banat, sudul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia şi Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, informează ANM.
Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Cod rușu în 5 județe
Cinci judeţe se află sâmbătă, total sau parţial, sub avertizare cod roşu, fiind prognozate val de căldură persistent şi intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat.
”În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 20 de grade (nopţi tropicale). Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă metrorologii.