Piața unică se află chiar în centrul Uniunii Europene. Dar când vine vorba de un tip de produs – medicamente care salvează vieți – este ”fiecare pentru el”.
Pacienții din întregul bloc European nu au aceleași medicamente disponibile atunci când se luptă cu boala. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament nou apărut în comparație cu omologul său din Germania.
Dacă cineva suferă de o boală care pune viața în pericol, cum ar fi cancerul, aceaste medicamente pot face diferența dintre viață și moarte.
Factorii de decizie sunt conștienți de această loterie cu coduri poștale și doresc să schimbe situația.
„Pacienții din statele membre occidentale au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, acest număr este de până la 10%”, a declarat comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un discurs din aprilie. „Acest lucru este cu adevărat inacceptabil.”
Înalt oficial al UE prezenta propunerea Comisiei de reformare a pieței farmaceutice din Europa , al cărei scop principal este de a rezolva această problemă a accesului inegal.
Ideea este de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul pe toate cele 27 de piețe ale UE în termen de doi ani.
Dar, pe măsură ce legiuitorii din Parlament încep îndelungate dispute cu privire la detaliile textului, reamintim câteve obstacole în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor.
Banii
Primul motiv este simplu: unele medicamente sunt cu adevărat scumpe. Și există diferențe economice mari în cele 27 de țări UE – PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât Țările de Jos, de exemplu. Înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pentru îngrijirea sănătății – și medicamente – decât altele.
O analiză finanțată de industria pieței europene a medicamentelor împotriva cancerului de către Institutul Suedez pentru Economie a Sănătății (IHE) constată că cei mai buni cheltuitori Austria, Germania și Elveția au plătit între 92 și 108 euro de persoană pentru medicamente împotriva cancerului, comparativ cu 13-16 euro cheltuiți de Republica Cehă, Letonia și Polonia.
Cheltuielile mai mici se traduc în mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, de exemplu, utilizarea în țările mai sărace a fost între o zecime și o cincime din cea observată în țările mai bogate.
„O mare parte a pacienților europeni cu cancer, în special în Europa de Est, nu pot avea acces la medicamente eficiente (și potențial rentabile) din motive legate de accesibilitate”, scriu cercetătorii.
Tocmeală secretă
Un motiv mai complicat constă în modul opac și idiosincratic în care sunt prețurile medicamentelor sunt stabilite.
De departe, cel mai obișnuit mod de a negocia prețurile în Europa este că companiile farmaceutice tocmesc prețurile cu guvernele direct și în secret, astfel încât nicio țară nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament.
„Ele [companiile farmaceutice] aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țări cu venituri mai mari, care pot plăti mai mult”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului de Sănătate austriac.
„În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia și [țările] din Europa de Est, acestea sunt propuse într-o etapă ulterioară… în doi sau trei ani.”
Când lansează un nou medicament, companiile merg mai întâi în țările în care pot obține cel mai bun preț – de obicei cele mai mari și mai bogate -.
Guvernele din aceste țări vor stabili un așa-numit preț de referință, care este disponibil publicului. Dar acest preț este negociat în scădere în discuții confidențiale în care se convine asupra unei reduceri nedezvăluite. Procesul începe din nou cu următoarea țară, care folosește prețul public de referință ca punct de plecare.
Rezultatul este că negocierile se desfășoară în timp – iar țările cu piețele cele mai puțin atractive sunt ultimele în rând.
