Casa Albă: Rusia ar putea ataca transportul civil în Marea Neagră pentru a acuza apoi Kievul

0
172

Casa Albă a avertizat miercuri că Rusia își poate extinde țintirea instalațiilor de cereale ucrainene pentru a include atacuri împotriva transportului civil în Marea Neagră, scrie Reuters.

Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a declarat că oficialii americani au informații care indică faptul că Rusia a pus mine marine suplimentare în apropierea portului ucrainean.

„Credem că acesta este un efort coordonat pentru a justifica orice atac împotriva navelor civile în Marea Neagră și a da vina pe Ucraina pentru aceste atacuri, a spus el.

Aceste acuzaţii se bazează pe elemente ale serviciilor de informaţiilor care tocmai au fost desecretizate, a precizat purtătorul de cuvânt.

Afirmaţiile Washingtonului intervin după ce Moscova a refuzat luni să prelungească acordul vizând să permită exporturile de cereale ucrainene şi după lovituri ruseşti, marţi şi miercuri, asupra unor terminale cerealiere din portul Odesa.

„Informaţiile noastre indică faptul că Rusia a amplasat noi mine în apropierea porturilor ucrainene”, a mai declarat Hodge. „Credem că acest lucru face parte dintr-un efort bine coordonat vizând să justifice orice atac asupra navelor civile în Marea Neagră şi de a arunca responsabilitatea acestor atacuri asupra Ucrainei”, a precizat el.

Rusia anunţase mai devreme miercuri că va considera drept ţintă militară orice navă care se îndreaptă spre porturile ucrainene de cereale de la Marea Neagră.

La rândul sau, Kievul solicită escortă internaţională pentru aceste cargouri după expirarea acordului în cauză, care este crucial pentru alimentaţie în întreaga lume. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.