22.3 C
București
sâmbătă, aprilie 26, 2025

CCR are prima reacție după decizia Curții de Apel Ploiești. ”Este regretabil și fără temei  constituţional şi legal”

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis vineri un comunicat oficial în care califică drept „regretabilă” decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda executarea Hotărârii nr. 32/2024 prin care fuseseră anulate alegerile prezidențiale din decembrie 2024.

„În mod regretabil, cu încălcarea prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională”, transmite CCR.

CCR susține: Actele noastre nu sunt acte administrative

Curtea subliniază că hotărârile sale nu pot fi suspendate sau anulate de instanțele de contencios administrativ, deoarece nu sunt acte administrative, ci acte jurisdicționale cu caracter obligatoriu.

„Actele jurisdicționale ale Curții Constituționale nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate.”

CCR a declarat recurs față de sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și solicită restabilirea ordinii constituționale.

CCR: Independența judecătorului nu presupune independența acestuia față de însăși sistemul de drept

Curtea atrage atenția asupra pericolului extinderii competenței instanțelor în afara limitelor legale și susține că independența judecătorilor nu presupune ignorarea Constituției.

„Independența judecătorului nu presupune independența acestuia față de însăși sistemul de drept. Judecătorul trebuie să se supună exigențelor cadrului normativ și să-și exercite atribuțiile în limitele competenței sale.”

CCR amintește că până la această dată, peste 200 de acțiuni similare de contestare a Hotărârii 32/2024 au fost respinse de instanțe, iar decizia Curții de Apel Ploiești este singulară.

„Prin promovarea căii de atac a recursului, Curtea urmărește restabilirea ordinii constituționale și eliminarea oricăror interpretări juridice eronate.”

CCR reafirmă rolul său exclusiv în garantarea respectării procedurii de alegere a Președintelui României și atrage atenția că autoritatea sa nu poate fi contestată de alte instanțe.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.