3.7 C
București
miercuri, decembrie 11, 2024

CCR va lua o decizie finală luni privind anularea sau validarea primului tur al alegerilor prezidențiale

CCR amână decizia pentru luni, 2 decembrie, asupra contestațiilor privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, după primirea rezultatelor renumărării voturilor.

Curtea era aşteptată să dea o decizie privind validarea acestui prim tur de scrutin, însă între timp a decis, în premieră, că se impune renumărarea tuturor voturilor valabil exprimate şi cele nule.

Luni, CCR va da o decizie pe cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş şi pe confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin.

CCR precizează într-un comunicat oficial că vineri, plenul Curţii Constituţionale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării şi renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne cauzele pentru data de 2 decembrie 2024, ora 17,00.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.