Concluziile raportului CE privind statul de drept: Corupţia în sistemul public rămâne la un nivel ridicat

0
231

Comisia Europeană a publicat miercuri cea de a patra ediţie a raportului anual privind statul de drept, în care analizează situaţia din fiecare stat membru, inclusiv din România, în cazul căreia constată că încă mai există unele probleme în sistemul judiciar.

Raportul vizează patru capitole mari: reformele din sistemele naţionale de justiţie, cadrul anticorupţie, libertatea şi pluralismul mass-mediei şi alte mecanisme de control şi echilibru instituţional.

Până în noiembrie 2022, reformele din România în domeniul justiţiei şi anticorupţiei au fost urmărite de Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). De atunci, acestea sunt monitorizate exclusiv în cadrul mai larg al evaluării anuale a statului de drept în fiecare stat membru. La 28 iunie 2023, preşedintele Klaus Iohannis a informat Comisia Europeană printr-o scrisoare despre măsurile luate de România pentru a îndeplini ultimele angajamente care mai rămăseseră de îndeplinit şi care erau menţionate în concluziile raportului MCV din 2022, precum şi măsurile suplimentare luate pentru a continua să menţină respectarea statului de drept, se arată în preambulul raportului din 2023 pentru România.

Sistemul de justiție

La capitolul referitor la sistemul de justiţie, raportul pentru România arată că modificările aduse regimurilor de răspundere civilă şi disciplinară consolidează independenţa sistemului judiciar, dar unele cazuri de sancţiuni disciplinare în ceea ce priveşte anumiţi magistraţi continuă să ridice motive de îngrijorare.

De asemenea, în ciuda eforturilor continue de îmbunătăţire a situaţiei, deficitul tot mai mare de magistraţi generează preocupări serioase, deoarece ar putea avea în timp un impact asupra calităţii şi eficienţei sistemului judiciar.

Nu au existat evoluţii în ceea ce priveşte impactul măsurilor luate pentru a aborda problema duratei excesive a procedurilor civile şi penale în urma hotărârilor judecătoreşti definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai constată raportul.

Corupție

În ceea ce priveşte corupţia, percepţia experţilor şi a directorilor de companii este că nivelul corupţiei în sectorul public rămâne ridicat. În Indicele de percepţie a corupţiei 2022 realizat de Transparency International, România obţine un scor de 46/100 şi se situează pe locul 25 în Uniunea Europeană şi pe locul 63 la nivel global.

Reforma Codurilor penal şi de procedură penală din România a fost adoptată, dar Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru a clarifica termenul de prescripţie s-a lovit de răspunsul legislativ întârziat şi a dus la închiderea unor cazuri de corupţie şi la anularea de condamnări, arată raportul CE. De asemenea, procesele de corupţie au fost amânate din cauza reorganizării judiciare, ceea ce riscă întârzieri şi chiar atingerea termenului de prescripţie, avertizează documentul.

Aplicarea regulilor privind activitatea de lobby pentru membrii guvernului rămâne în continuare de îmbunătăţit. Nu s-a înregistrat încă niciun progres în ceea ce priveşte introducerea unor norme privind activitatea de lobby pentru membrii Parlamentului, menţionează raportul.

Presă

La capitolul presă, experţii CE au ajuns la concluzia că nu s-au înregistrat schimbări semnificative în ceea ce priveşte punerea în aplicare a cadrului juridic privind transparenţa proprietăţii mass-media.

De asemenea, nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte recomandarea din 2022 de a consolida conducerea independentă şi independenţa editorială a serviciilor publice de media.

Finanţarea mijloacelor de informare în masă, în special a celor audiovizuale, de către partidele politice nu are transparenţă.

De asemenea, nu s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative ale cadrului juridic privind accesul la la informaţii.

Situaţia în ceea ce priveşte ameninţările, cazurile de hărţuire şi violenţa împotriva jurnaliştilor rămâne o problemă, constată raportul.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.