Eurostat, pentru primul trimestru: România, printre ţările UE în care au crescut preţurile locuinţelor

0
123

Preţurile la locuinţe au urcat cu 0,8% în UE, în primul trimestru din 2023, comparativ cu 2022, România fiind printre statele membre UE care au raportat creşteri, informeză Eurostat.

De asemenea, preţurile la locuinţe au urcat în ritm anual cu 3% în zona euro şi cu 3,6% în UE, în trimestrul patru din 2022.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, şase au raportat scăderi ale preţurilor la locuinţe, în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022.Este vorba despre Suedia (minus 6,9%), Germania (minus 6,8%), Danemarca (minus 6,2%), Finlanda (minus 5,1%), Luxemburg (minus 1,5%) şi Ţările de Jos (minus 0,1%)

La polul opus, cele mai mari creşteri au fost în Croaţia (14%), Lituania (13,1%), Bulgaria (9,5%), Estonia (9,2%), Slovacia (8,8%), Portugalia (8,7%), Ungaria (8,6%), Slovacia (7,6%), Malta (6,6%), Cipru şi Letonia (ambele cu 6%), Polonia (5,8%), Irlanda (5,1%), Belgia (4,8%) şi România (4,6%).

Comparativ cu trimestrul patru din 2022, preţurile la locuinţe au scăzut cu 0,9% în zona euro şi cu 0,7% în UE, în primul trimestru din 2023, 11 state membre raportând scăderi ale preţurilor la locuinţe.

Cele mai mari creşteri au fost în Danemarca (2,5%), Ungaria (2,2%), Croaţia şi Cipru (ambele cu 2%), iar cel mai sever declin a fost în Luxemburg (minus 4,1%), Germania (minus 3,1%) şi Finlanda (minus 1,8%). România a înregistrat o scădere de 0,4%, după un avans de 2,5% în trimestrul patru din 2022.     

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.