Crin Antonescu, la 151 de ani de PNL: Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?

Crin Antonescu a lansat un atac virulent la adresa actualei conduceri a PNL, cu ocazia aniversării a 151 de ani de existență a partidului.

Fostul lider liberal îi acuză pe Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu că încearcă să rescrie istoria formațiunii și să prezinte actuala etapă drept începutul unei noi ere politice.

Antonescu a criticat dur evenimentul organizat de conducerea PNL, pe care l-a descris drept o „ședință de auto-flagelare”, susținând că partidul este prezentat ca fiind compromis până la apariția actualei conduceri.

 El a afirmat că numeroase realizări importante ale liberalilor sunt ignorate și că discursul actual promovează ideea unei „renașteri” a partidului.

Prezentă integral mesajul transmis de Crin Antonescu:

„La aniversarea a 151 de ani de existență, conducerea Ciucu-Bolojan a actualului PNL a organizat o ședință de auto-flagelare, toc­mind drept maestru de ceremonii pe dl. Stelian Tănase. A fost frumos. Dacă propaganda bolojenist-soroșistă i-a reproșat lui N. Dan că a formulat câteva (timide) critici la adresa Europei chiar de ziua ei, de data aceasta hârdăul cu ocări revărsat de dl. Tănase a fost primit cu mare mulțumire. De ce? Din talentul multora dintre noi, românii, de a uita sau nega tot ce e istorie, de a nu asuma nimic din cele rele, de a nu recunoaște nimic din cele bune și de a începe mereu de la zero. „Revoluții”, „reforme”, „democrație”, „stat de drept”, „bună guvernare”, „respect pentru români”, bla-bla. Toate încep cu fiecare „salvator” care se naște pe plaiurile țării. Tovarășul Nicolae Ceaușescu a denunțat „greșelile” și chiar „abuzurile” epocii Gheorghiu-Dej, fără să ne spună ce făcea el, mare fruntaș comunist, când se petreceau cele mai cumplite crime din istoria României. Tovarășul/Domnul Ion Iliescu ne-a vorbit despre „întinarea nobilelor idealuri ale socialismului” de către „tiran”, fără să precizeze când și cum s-a opus, ca membru CC al PCR. În 2004, Băsescu și Alianța DA au celebrat „prima” victorie a democrației, de parcă Emil Constantinescu și guvernele CDR-PD (cu Băsescu membru plin) nu existaseră. Etc., etc. Acum, cu Bolojan în frunte, un PNL mizer până mai ieri, nou-născut în momentul de față (deși exact cu aceiași oameni), să te ții „modernizare” și „reforme”.

Nu contează că acest PNL a existat, a guvernat, a modernizat și reformat câte ceva și înainte de iluminarea bolojenistă (chiar și cu dl. Bolojan în rândurile sale). Nu contează că a fost, în CDR, co-autor al primelor mari reforme în România post-comunistă și al orientării decisive spre Vest. Nu contează că un guvern PNL (Tăriceanu) a luat măsuri fundamental liberale și reformatoare (vezi doar cota unică de impozitare) și a încheiat cu succes aderarea României la UE. Nu contează că un PNL singur (nu „breloc”) a fost capabil să mă susțină, în 2009, împotriva a doi coloși electorali (Băsescu/servicii/DNA/PD, de o parte, un enorm PSD de alta) și am obținut, totuși, 20% la prezidențiale. Fără securiști, fără propagandă, împotriva lor. (A propos, Ciucu și Bolojan, când obțineți vreunul două milioane de voturi, cu securiști, cu propagandă, anunțați-mă!). Nu contează că PNL a făcut o alianță la paritate (nu „breloc”) cu PSD, obținând cea mai mare victorie electorală și dând (tot la paritate) un guvern Ponta care a fost un guvern BUN (vezi doar TVA, Cod fiscal, investiții, drepturi financiare restituite multor români). Nu contează că atunci când comportamentul conducerii PSD (Ponta-Ghiță) a devenit inacceptabil, am avut curajul să conving PNL să ieșim de la guvernare, să îmi asum personal eșecul unui mare proiect și să las un PNL capabil să fuzioneze prin absorbție cu o forță ca PDL și apoi să câștige alegerile prezidențiale din 2014. Nu contează nimic. Istoria PNL e făcută de propaganda zilei. Totul începe azi, iar „mizeria” asta de PNL va deveni (după ce va fi curățată de către Ciucu) demnă de măreția lui Bolojan și va face „modernizare” și „reformă” în România.

Doar două întrebări, dacă permiteți, după frumoasa festivitate:

1.⁠ ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni? Când ați spus ceva, oricât de puțin, oricât de slab? Când ați piuit ceva?

2.⁠ ⁠Dacă PNL a fost „breloc” până la această „revoluție”, adică aproape un an, în timp ce erai prim-ministru (având și Finanțe, Interne, Fonduri Europene, ca să nu mai pun Externe, Apărare și pe dna Gheorghiu), cum de nu te retragi din politică, Ilie Bolojan? Să înțeleg că rămâneai să conduci „brelocul” dacă nu te dădeau pesediștii și Parlamentul afară?

Sigur că sunt doar întrebări retorice. Ciucu, Bolojan și foștii „lingători de clanțe”, transformați brusc în „reformatori” și aprinzători de „lumini”, merg înainte. Și-au recâștigat „demnitatea” și „sufletul”. Înțeleg că voi, foștii mei colegi, nu-i puteați pune aceste întrebări lui Bolojan. Dar măcar un „sictir” sănătos putea să-i adreseze cineva conului Stelică. Poate data viitoare. La mulți ani!”

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.