Criza energetică: Bolojan spune că marile companii sunt gata să reducă voluntar consumul de electricitate

Marii consumatori industriali din România și-au exprimat disponibilitatea de a reduce voluntar consumul de energie electrică în intervalele cu cea mai mare cerere, a anunțat luni premierul interimar și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, reprezentanții companiilor vor discuta cu conducerile și consiliile de administrație pentru adoptarea unor măsuri care ar putea intra în vigoare începând de marți.

Declarațiile au fost făcute după întâlnirea organizată la Palatul Victoria cu reprezentanții marilor consumatori industriali, în contextul stării de alertă energetică instituită de Guvern și al deficitului de producție provocat de seceta severă și de oprirea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Bolojan: Companiile sunt dispuse să reducă voluntar consumul

Premierul a subliniat că fiecare companie se află într-o situație diferită, atât din perspectiva consumului, cât și a posibilității de a-și adapta activitatea.

„Companiile sunt în situaţii diferite. Unele pot să-şi reducă cantităţi mai mici, altele cantităţi mai mari, unele pot să oprească efectiv producţia, altele nu pot să oprească deloc, unele intră în diferite activităţi de revizie şi de mentenanţă în cursul lunii august. Important este răspunsul pe care l-am primit şi semnalul că sunt conştiente de această realitate”, a declarat Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, unele societăți au început deja să reducă voluntar consumul de energie, iar efectele sunt vizibile în datele privind consumul înregistrat la nivelul Sistemului Energetic Național.

Reducerile voluntare ar putea fi urmate de măsuri obligatorii

Șeful Executivului a explicat că marii consumatori sunt împărțiți în 17 categorii, în funcție de nivelul consumului și de capacitatea de reducere a acestuia.

Dacă măsurile voluntare nu vor fi suficiente pentru echilibrarea sistemului, dispecerul Sistemului Energetic Național va putea dispune limitarea consumului pentru anumite companii.

„Într-o situaţie în care nu reuşim să ne reducem consumul voluntar, dispecerul Sistemului Energetic Naţional are posibilitatea ca, pentru anumiţi mari consumatori, să acţioneze inclusiv prin reducerea manuală a consumului, astfel încât Sistemul Energetic Naţional să funcţioneze în condiţii de siguranţă”, a precizat Bolojan.

Acesta a adăugat că situația este una regională și că și alte state din zonă se confruntă cu dificultăți similare generate de temperaturile extreme și de producția redusă de energie.

România se confruntă cu un deficit major în orele de seară

Potrivit premierului, cea mai mare presiune asupra sistemului energetic apare în intervalul orar 19:00 – 23:00, când consumul depășește semnificativ producția internă.

În prezent, România acoperă acest deficit prin importuri de energie electrică, însă și piețele regionale sunt tensionate, deficitul cumulând peste 4.000 MW în statele din jur.

Această situație limitează disponibilitatea energiei importate și crește riscul unor dezechilibre în sistem dacă temperaturile ridicate și consumul ridicat se mențin.

Oprirea Unității 1 de la Cernavodă a amplificat presiunea asupra sistemului

Autoritățile au reamintit că, începând cu 28 iulie, Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat din cauza debitului extrem de redus al Dunării.

Cele două reactoare ale centralei au câte o capacitate de aproximativ 700 MW fiecare și asigură în mod obișnuit circa 20% din producția de energie dispecerizabilă a României. Reducerea producției interne a obligat autoritățile să ia măsuri suplimentare pentru menținerea echilibrului Sistemului Energetic Național.

În acest context, Guvernul a declarat stare de alertă energetică pentru întreaga lună august și a lansat un apel către populație și mediul de afaceri pentru reducerea consumului de electricitate în intervalele de vârf.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.