Două cutremure puternice au lovit miercuri Venezuela la un interval de aproximativ un minut unul de celălalt, provocând prăbuşirea unor clădiri şi pagube în capitala Caracas.
Aceste cutremure rare, survenite unul după altul, cu magnitudini de moment de 7,2 şi 7,5, produse la mică adâncime, se numără printre cele mai puternice seisme care au lovit ţara în ultimii peste o sută de ani, relatează The Associated Press şi Reuters.
Cel puțin 32 de morți și aproximativ 700 de răniți, potrivit președintelui interimar
Cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața în urma cutremurului, iar aproximativ 700 au fost rănite, potrivit președintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodríguez.
Acestea sunt primele cifre oficiale comunicate privind numărul victimelor. Vom reveni cu actualizări pe măsură ce vor apărea noi informații.
Trei persoane au murit după prăbușirea unor clădiri în municipiul Baruta
Trei persoane au murit după ce două clădiri s-au prăbușit în Baruta, un municipiu din Caracas, potrivit primarului Darwin González.
Într-o postare pe platforma X, González a precizat că ceilalți locatari au fost salvați, iar răniții primesc îngrijiri medicale.
Reamintim că autoritățile nu au prezentat încă o estimare oficială a bilanțului total al victimelor, însă există temeri că numărul acestora ar putea fi foarte mare.
Anterior, Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a estimat o probabilitate de 44% ca numărul morților să depășească 10.000 și o probabilitate de 30% ca acesta să treacă de 100.000 după al doilea cutremur major.
Ce a provocat cutremurele?
Venezuela se află într-o zonă cu activitate seismică intensă, unde se întâlnesc două plăci tectonice: placa Caraibelor și placa Americii de Sud.
Potrivit USGS, al doilea și cel mai puternic dintre cele două cutremure produse astăzi a fost cauzat de o falie de alunecare laterală de mică adâncime („shallow strike-slip faulting”) aflată în apropierea graniței dintre aceste plăci tectonice.
Acest tip de fenomen apare atunci când faliile – fracturi dintre plăcile tectonice – se deplasează pe orizontală. Un cutremur se produce atunci când această mișcare are loc brusc.
„Deși sunt reprezentate pe hărți ca puncte, cutremure de această magnitudine sunt descrise mai corect ca o alunecare pe o suprafață extinsă a unei falii”, precizează USGS.
Instituția mai arată că cele două cutremure produse astăzi „indică probabil un proces complex de interacțiune între rupturile seismice”.
De asemenea, sunt posibile replici, inclusiv unele suficient de puternice pentru a provoca noi zguduiri semnificative.
Trump: Există un „număr devastator de morți”
„Cele două cutremure majore care au lovit marele popor al Venezuelei sunt ambele de o amploare uriașă și au lăsat în urmă un număr devastator de morți”, a scris președintele SUA, Donald Trump, într-o postare pe Truth Social.
„Statele Unite sunt pregătite, dispuse și capabile să ofere ajutor!”
Trump a adăugat că a „instruit toate agențiile guvernului american să fie pregătite să acționeze rapid”.
„Vom fi alături de noii noștri și marii noștri prieteni. Primele informații nu sunt deloc bune!!!”, a scris liderul american.
Până în acest moment, autoritățile venezuelene nu au publicat un bilanț oficial complet al victimelor.