1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

După ce Netanyahu a declarant că ”Israelul va deţine controlul de securitate în Gaza după război”, SUA cer clarificări

Statele Unite au cerut clarificări cu privire la comentariile premierului Benjamin Netanyahu, făcute sâmbătă, potrivit cărora Israelul va deţine responsabilitatea securităţii în Fâşia Gaza, pentru o perioadă nedeterminată, scrie The Times of Israel.

Solicitarea de clarificări a fost anunţată pentru prima dată de postul public de televiziune Kan, iar un oficial american a confirmat informaţia pentru The Times of Israel.

Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă seara şi transmisă în direct la televiziune, Netanyahu a spus că Israelul se opune revenirii Autorităţii Palestiniene în Gaza după război – deşi se pare că acesta este un obiectiv urmărit de Washington.

Netanyahu a argumentat că Autoritatea Palestiniană este o entitate ce insuflă copiilor ideea de a elimina Israelul, susţine terorismul şi nu a condamnat masacrele din 7 octombrie ale Hamas, care au declanşat războiul în curs.

Vineri, Netanyahu a declarat că armata israeliană va rămâne să controleze Fâşia Gaza după încheierea războiului actual şi nu se va baza pe forţele internaţionale pentru a supraveghea securitatea de-a lungul frontierei.

De asemenea, săptămâna trecută Netanyahu a declarat pentru ABC News că Israelul va avea „responsabilitatea generală de securitate” asupra Fâşiei Gaza „pentru o perioadă nedeterminată” după încheierea războiului împotriva Hamas.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.