Acasă Actualitate Guvernul oprește finanțarea sălilor de sport și așezămintelor culturale. Stadioanele vor putea...

Guvernul oprește finanțarea sălilor de sport și așezămintelor culturale. Stadioanele vor putea fi construite doar după 2027, cu cofinanțare

0

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o Ordonanță de urgență prin care stabilește ce tipuri de proiecte nu vor mai primi finanțare de la bugetul de stat.

Printre acestea se află săli de sport, așezăminte culturale, fose septice și sisteme de canalizare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.

În cazul stadioanelor, lucrările vor putea fi demarate abia după 1 ianuarie 2027, iar finanțarea publică va fi posibilă doar dacă beneficiarii contribuie cu 25% din valoarea totală a proiectului.

Reevaluarea investițiilor publice

Potrivit reprezentanților Guvernului, scopul ordonanței este menținerea echilibrului bugetar și sustenabilitatea finanțelor publice, printr-o prioritizare a investițiilor.

„Resursele financiare se vor concentra către proiecte prioritare, care au grad de execuție ridicat și un impact semnificativ, fără a compromite obiectivele majore de dezvoltare națională. Prin aceste modificări se îmbunătățește disciplina bugetară și se evită suprapunerea cu alte programe gestionate de Ministerul Dezvoltării”, a precizat Ioana Dogioiu.

Ce proiecte nu vor mai primi finanțare

Prin modificările aduse Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (OUG 25/2001, gestionat prin CNI), vor fi eliminate din lista de investiții:

  • săli de sport și așezăminte culturale;
  • fose septice și sisteme de canalizare;
  • săli de cinema;
  • drumuri de interes local și județean (rămân doar în programele Ministerului Dezvoltării);
  • imobile cu risc seismic (finanțate prin programele specifice ministerului);
  • reabilitarea blocurilor de locuințe din zone defavorizate.

Programul „Anghel Saligny”: termen limită pentru contracte

Guvernul a stabilit, de asemenea, reguli clare pentru Programul Național de Investiții Anghel Saligny:

  • contractele de finanțare vor putea fi încheiate doar în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026;
  • creditele bugetare aferente acestor contracte vor fi achitate începând cu 1 ianuarie 2027.

Stadioane doar cu cofinanțare după 2027

Un punct central al deciziei Guvernului privește proiectele de construcție a stadioanelor. Acestea vor putea fi finanțate și construite doar după 1 ianuarie 2027, cu condiția ca beneficiarii să asigure 25% din finanțare.

„În lipsa execuției lucrărilor până acum, construcția stadioanelor va fi reluată doar după 2027 și numai cu participarea financiară a autorităților locale sau a altor beneficiari”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version