Legea care permite donarea unui sistem de apărare antiaeriană Patriot către Ucraina trimisă de Guvern în Parlament în regim de urgență.
”Executivul a aprobat şi va trimite la Parlament în regim de urgenţă un proiect de lege care completează legea numărul 222/2017 privind capabilitatea de apărare aeriană cu baza la sol. Concret, proiectul prevede că un sistem de rachete sol-aer Patriot face obiectul unor acte de donaţie către terţi. După adoptarea legii de către Parlament, Guvernul va putea emite hotărârea care va face operativ actul de donaţie. Tot Executivul este împuternicit să reconstituie capabilitatea de apărare sol-aer a ţării din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul şedinţei Executivului.
Parlamentul a primit pentru dezbatere şi vot în sesiunea de toamnă proiectul de lege transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care prevede donarea către Ucraina a unui sistem de rachete sol-aer Patriot.
”Finalizarea actului de donaţie va contribui la accentuarea poziţiei României ca furnizor de securitate regional şi la consolidarea relaţiei de parteneriat cu Statele Unite ale Americii”, arăta MApN în documentul trimis Legislativului.
Ministerul Apărării menţionează că va furniza unul dintre cele şapte sisteme Patriot în configuraţia 3+ cumpărate de la SUA.
Patru dintre ele au ajuns deja în România – două sunt operaţionalizate. Celelalte trei vor ajunge în România în perioada imediat următoare.
Donaţia va fi făcută prin modificarea Legii 222 din 2017 prin care România a cumpărat şapte sisteme Patriot de la Statele Unite, pentru suma de aproape 4 miliarde de dolari, potrivit proiectului de lege consultat de Europa Liberă.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat donaţia într-o şedinţă care a avut loc în luna iunie.