3.1 C
București
vineri, decembrie 13, 2024

Incendiu la un clubul de noapte din Istanbul. 29 de persoane au murit în timpul unor lucrări de renovare | Video

 

Cel puțin 29 de persoane au murit într-un incendiu care a început în timpul lucrărilor de reparații în timpul zilei la un club de noapte din Istanbul, Turcia, a informat marți presa de stat, citată de CNN.

Alte opt persoane au fost rănite, dintre care șapte în stare gravă, a anunțat biroul guvernatorului din Istanbul.

Biroul guvernatorului a declarat că incendiul a început în districtul Besiktas din centrul Istanbulului, în partea europeană a orașului și că toate victimele erau muncitori în construcții.

Incendiul a început cu puțin timp înainte de ora locală 13:00, a informat presa de stat, la un bloc cu 16 etaje de pe strada Gundogdu, o zonă aglomerată din cartierul Gayrettepe din Istanbul.

Incendiul a început în timpul lucrărilor de renovare a amplasamentului, care este situat în subteran, spune Anadolu, agenția de știri de stat din Turcia.

Au fost emise mandate de arestare pentru cinci persoane, inclusiv trei persoane care au administrat clubul de noapte și una responsabilă de renovare, a scris ministrul turc al Justiției, Yilmaz Tunc, pe X.

„Eforturile de inspecție la fața locului și de colectare a dovezilor sunt în desfășurare, iar o echipă de 3 experți specializați în securitatea muncii și incendiu își continuă, de asemenea, munca pentru a determina cauza incendiului”, a spus el.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.