Înșelăciune cu cryptomonede de 1,5 milioane de lei în Brașov. Cum au reușit doi indivizi să păcălească zeci de persoane

0
120

Poliţiştii din Braşov anchetează două persoane suspectate de înşelăciune şi spălare de bani.

Cei doi pretindeau că fac tranzacţii cu cryptomonede, însă în realitate foloseau banii în interes personal. Marţi, anchetatorii au descins la sediile unor firme, la domiciliile, dar şi la locul de muncă al unuia dintre suspecţi.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada august 2021 – mai 2022, persoanele bănuite ar fi indus în eroare mai multe persoane fizice, prin prezentarea unor proiecte de investiţii în cryptomonede (comercializare de NFT-uri), dar acestea nu ar mai fi fost realizate. Sumele de bani încasate fraudulos ar fi fost folosite pentru achiziţionarea unor active, prin persoane interpuse, în scopul ascunderii şi disimulării adevăratei surse a sumelor de bani tranzacţionate. Valoarea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate este de aproximativ 1.580.000 de lei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de Poliţia judeţeană Braşov. 

Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, fac şase percheziţii în localităţile Râşnov şi Hărman, din judeţul Braşov, şi comuna Ştefăneştii de Jos, din judeţul Ilfov, la sediile unor societăţi comerciale, în dosarul care vizează infracţiuni de înşelăciune şi spălare a banilor.

În cadrul percheziţiilor efectuate, se urmăreşte descoperirea şi ridicarea unor înscrisuri folosite şi emise în activitatea infracţională, a unor medii de stocare, precum şi a unor valori asupra cărora urmează să se instituie măsuri asigurătorii, precizează anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.