23.7 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Interlopul Boenică, fugit în Iordania, care râdea de autoritățile române, adus în țară pentru a executa 10 ani de închisoare

Interlopul Romeo Ursu, cunoscut sub porecla de Genică Boenică, condamnat în 2 dosare la pedepse totalizând peste 10 ani de închisoare, a fost adus în România luni dimineață și va fi încarcerat pentru a executa sentințele.

Individual, care timp de mai mulţi ani s-a aflat în Iordania, posta pe Facebook imagini şi texte ironice la adresa autorităţilor române.

”La data de 18 septembrie 2023, poliţiştii Direcţiei Investigaţii Criminale – I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Municipiul Bucureşti. Acesta a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă de înşelăciune şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”, anunţă IGPR.

De asemenea, cel în cauză se sustrăgea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanţa, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Alina Gorghiu: Este un gest de normalitate într-un stat de drept

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă luni că un avion l-a adus din Iordania în România, pe Romeo Ursu, condamnat definitiv la 2 ani şi 10 luni, în 2014 şi la 8 ani în 2015, pentru înşelăciune şi constituirea de grup infracţional organizat.

„Începem săptămâna cu o veste bună. Un avion l-a adus, în această dimineaţă, din Iordania în România, pe Romeo Ursu, în vederea executării unei pedepse privative de libertate. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare, după ce a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 10 luni, în 2014, respectiv 8 ani în 2015, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi a celei de constituire a unui grup infracţional organizat”, anunţă ministrul Alina Gorghiu. 

Ea precizează că Romeo Ursu a fost preluat de pe aeroportul Otopeni de organele de poliţie şi va fi transportat la penitenciarul Rahova.

”Este un gest de normalitate într-un stat de drept. Nimeni nu este mai presus de lege. Ca ministră a justiţiei, voi face tot ce ţine de atribuţiile mele pentru a nu permite nimănui să se sustragă justiţiei naţionale. Mulţumesc tuturor autorităţilor care au contribuit la aducerea în ţară a condamnatului Romeo Ursu.”, spune ministrul într-un mesaj pe Facebook. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.