Preşedintele României, Klaus Iohannis, îl va primi marţi, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Reamintim că Update24 a anunțat vizita președintelui Ucrainei în România în urmă cu trei zile.
”Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre România şi Ucraina”, afirmă Cotroceniul luni.
”Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre România şi Ucraina, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi a temelor de interes comun”, precizează Administraţia Prezidenţială.
Consultările politice aprofundate, la Bucureşti, dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Volodîmîr Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise şi puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum şi discutarea situaţiei de securitate în regiune şi la Marea Neagră şi a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia.
”Totodată, Preşedintele României va pune accentul pe abordări constructive şi pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relaţiilor economice, integrarea europeană şi euroatlantică ale Ucrainei, precum şi respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”, mai arată Administraţia Prezidenţială.