MAE: Trei familii de români afectate de revoltele anti-imigranți din Belfast cer sprijin pentru revenirea în România. Case lor au fost vandalizate

Trei familii de români ale căror locuinţe au fost vandalizate vor să revină în România, anunţă MAE în urma violenţelor care au avut loc la Belfast, precizând că nu au fost raportate victime de cetăţenie română în urma incidentelor.

”În contextul evenimentelor violente petrecute recent în Belfast, Irlanda de Nord, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Edinburgh, face demersuri continue pentru a identifica eventuali cetăţeni români afectaţi de aceste incidente şi pentru acordarea asistenţei consulare, conform competenţelor. Până la acest moment, reprezentanţii oficiului consular sunt în dialog cu trei familii de cetăţeni români ale căror locuinţe au fost vandalizate în urma evenimentelor din noaptea de 9 iunie 2026. Cetăţenii români sunt în prezent în siguranţă şi şi-au exprimat intenţia de a reveni în România în cel mai scurt timp”, transmite MAE.

Potrivit informaţiilor disponibile în prezent, nu au fost raportate victime de cetăţenie română în urma evenimentelor din Belfast.

”La nivelul Consulatului General al României la Edinburgh a fost recepţionată o solicitare de emitere a unui titlu de călătorie, formulată de părintele unui cetăţean român minor, care, ca urmare a violenţelor recente, doreşte să revină în România împreună cu familia„, precizează MAE.

Consulatul General al României la Edinburgh monitorizează în permanenţă situaţia cetăţenilor români afectaţi şi păstrează dialogul atât cu autorităţile locale, cât şi cu reprezentanţii comunităţii de cetăţeni români.

MAE recomandă cetăţenilor români aflaţi în Irlanda de Nord să urmeze indicaţiile poliţiei locale şi să evite deplasările în zonele în care au loc demonstraţii. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.

Mai multe incidente violente au izbucnit marţi seara la Belfast în timpul unor manifestaţii anti-imigranţi, la o zi după un atac cu cuţitul atribuit unui refugiat sudanez, a cărui filmare a şocat întreaga ţară.

Sute de manifestanţi, mulţi dintre ei cu feţele acoperite, s-au adunat în mai multe puncte din Belfast. Un autobuz şi mai multe maşini au fost incendiate, potrivit jurnaliştilor AFP, iar postul de televiziune Sky News a arătat, de asemenea, mai multe case în flăcări. Locuitorii a trebuit să fie evacuaţi dintr-un bloc situat la periferia centrului oraşului, cuprins de un incendiu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.