Există o „necesitate urgentă” pentru o pauză a ostilităților pentru a permite ajutorului umanitar să intre în Gaza, potrivit Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, scrie CNN.
„Au fost eforturi diplomatice uriașe pentru a încerca să se întâmple acest lucru. Secretarul general menține permanent legătura cu toate părțile implicate și multe alte state membre exercită presiuni. Avem nevoie ca ajutoarele să fie livrate în siguranță”, a declarat luni pentru CNN purtătorul de cuvânt al UNHRO, Ravina Shamdasani.
Gaza se confruntă cu o criză umanitară critică, cu lipsuri de apă, electricitate, alimente, combustibil și medicamente.
„Am văzut spitale care au fost forțate să evacueze. Medicii insistând că vor rămâne cu pacienții care se află în secțiile de terapie intensivă și în unitățile de nou-născuți, unde aveai de ales dacă să-ți abandonezi pacienții sau să stai cu ei și riști să moari„.
”Accesul la apă, accesul la hrană, evacuarea forțată a sute de mii de oameni în sudul Gazei au creat o situație umanitară foarte, foarte dificilă și în sudul Gazei”, a spus Shamdasani.
Ea a spus că există o cantitate semnificativă de ajutor care așteaptă la graniță pentru a intra.
„Ne uităm la potențiale mii de decese dacă acest ajutor nu ajunge.”
Punctul de trecere Rafah dintre Gaza și Egipt este singurul punct de desfacere rămas pentru aprovizionare, dar a fost închis pentru o mare parte a săptămânii trecute, neputând trece nici cetățenii din Gaza, nici străinii.
Hamas neagă că se va deschide punctul de trecere
În ciuda faptului că forțele de securitate egiptene și reprezentantul Ambasadei Palestinei la Rafah au spus că granița a fost deschisă pentru ajutor și cetățeni străini, posibil cu o încetare temporară a focului, acum informația a fost pusă sub semnul întrebării.
Oficialul Hamas, Izzat El Reshiq, a spus că rapoartele sunt false.
Iar mai devreme, premierul israelian Benjamin Netanyahu a mai spus că în prezent „nu există niciun armistițiu și ajutor umanitar în Gaza în schimbul scoaterii străinilor”.