Pachetul 2 – Amendamente PSD și USR: impozite pe case și mașini scumpe, reguli noi pentru companii și concedii

Guvernul condus de Ilie Bolojan urmează să își asume răspunderea în Parlament pe Pachetul 2 de măsuri fiscale, dar înainte de ședința decisivă, PSD și USR au introdus o serie de amendamente importante.

Acestea vizează atât companiile mari, cât și persoanele fizice, cu impact direct asupra veniturilor bugetare și a unor categorii sociale.

Amendamentele PSD: de la impozit pe multinaționale la taxe pentru case și mașini de lux

PSD a venit cu o serie de modificări, deja discutate și parțial acceptate în coaliție:

  • Impozit minim pe cifra de afaceri (IMCA) – reintroducerea cotei de 1% pentru companiile cu afaceri de peste 50 milioane de euro. Guvernul voia să renunțe la acest impozit, dar PSD consideră că renunțarea ar fi o pierdere bugetară de 1,2 miliarde lei.
  • Taxă pe afiliați – menținerea și extinderea regimului care limitează deductibilitatea cheltuielilor administrative externe, pentru a împiedica externalizarea profiturilor către entități nerezidente.
  • Impozit special pe bunuri de lux – locuințele de peste 2,5 milioane lei și mașinile cu valoare de peste 375.000 lei vor fi taxate cu o cotă de 0,9% aplicată diferenței peste prag.
  • Scutirea de CASS pentru părinții aflați în concediu de creștere a copilului.
  • Reintroducerea scutirii de CASS pentru veterani de război, invalizi și văduve de război.
  • Obligația de plată a CASS pentru refugiații ucraineni, migranți și apatrizi, pentru toate sumele primite de la statul român.

Amendamentele USR: protejarea start-up-urilor și limitarea bonusurilor în autoritățile autonome

USR a venit cu propriile propuneri, care vizează transparența și echitatea fiscală:

  • Eliminarea obligației de conversie a împrumuturilor în capital social, pentru a nu bloca start-up-urile românești.
  • Finanțare pentru investigații medicale esențiale, precum monitorizarea diabetului, AVC-urilor, sarcinilor și bolilor rare.
  • Reformă în selecția CA – introducerea unor comisii de contestații, pentru a evita excluderea abuzivă a candidaților.
  • Limitarea bonusurilor și primelor la ASF, ANRE și ANCOM, permise doar dacă România iese din deficit excesiv și instituțiile îndeplinesc criteriile de performanță.
  • Eliminarea asimilaților magistraților din lista beneficiarilor de pensii speciale, modificare care ar putea trece de controlul CCR.

Bolojan își asumă răspunderea pe Pachetul 2

Premierul Ilie Bolojan va merge în această seară, de la ora 19.00, în Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe cinci proiecte de lege din Pachetul 2. Amendamentele discutate cu partidele urmează să fie integrate în forma finală a pachetului legislativ.

Pachetul vizează creșterea veniturilor bugetare, reducerea deficitului și limitarea cheltuielilor, dar dezbaterile din coaliție arată că măsurile vor fi puternic influențate de negocieri politice.

Ultimele știri
Citește și...