Ministrul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu reprezentaţii asociaţiilor de ale transportatori, aflați în a doua zi de protest.
Protestatarii au o listă de nemulțumiri, printre care scumpirea RCA. Discuţiile se vor relua miercurea viitoare.
Reprezentanţi ai transportatorilor reclamă faptul că la discuţii nu este prezent nici premierul Marcel Ciolacu, nici ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar susţin că la întâlnire se află ministrul Agriculturii, în condiţiile în care delegaţia protestatarilor este formată exclusiv din reprezentanţi ai firmelor de transport.
”Delegaţia a intrat la ora 10 la întâlnire la Guvern. Din informaţiile pe care le am din interior, au fost primiţi de către consilierii primului ministru, adică o reprezentare foarte slabă. Văd că au timp de filme premierul şi ministrul Transporturilor, dar nu au timp să se întâlnească cu operatorii de transport. La întâlnire este ministrul Agriculturii, dar degeaba este ministrul Agriculturii acolo, pentru că în delegaţie sunt numai reprezentanţi ai transportatorilor. Eu nu zic să nu meargă oamenii la film. Dar chiar să-ţi baţi joc şi să ai atâtea camioane în stradă şi să te întorci cu spatele şi să nu te întâlneşti cu ei, asta mi se pare strigător la cer”, a declarat, joi, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport din România, Augustin Hagiu.
El a precizat că ”din ţară vin continuu camioane către Bucureşti, iar centura Capitalei este blocată”.
În ceea ce priveşte acţiunile viitoare de protest, Augustin Hagiu a precizat că o eventuală continuare a acestora depinde de rezultatele discuţiilor de joi, de la Guvern.
Protestatarii au o listă de revendicări:
1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.
2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
– Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări
– Mutarea controlelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană
– Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.
– Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 EUR/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare
4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:
– Reglementarea unei legi anti-dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.
– Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore
– Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu
– Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia
– Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente
5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport
6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port