Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a declarat joi că în 2014 s-au produs cele mai grave inundații din Europa din ultimii 120 de ani, eveniment care a provocat pierderi de vieți omenești și distrugeri majore.
El a subliniat că România a oferit ajutor țărilor vecine afectate, acționând ca un partener solidar în regiune.
„Sunt pregătit pentru toate atacurile murdare şi disperate ale Reţelei ‘Soros’ şi ale corupţilor care se tem de mine. Nimic şi nimeni nu mă poate intimida sau opri din drumul meu acum. Nu voi organiza ‘înjunghieri’ pe la spate, ca la USR, şi nici nu mă voi ascunde de dezbateri în spatele fustelor unei jurnaliste dominate de propriile frustrări freudiene!
Voi continua să le prezint românilor proiectele serioase prin care să ieşim din criza actuală, să le redăm demnitatea şi siguranţa pentru viitor! Românii trebuie să ştie că, în 2014, au avut loc cele mai mari inundaţii din ultimii 120 de ani din Europa, care au produs victime şi distrugeri uriaşe”, a scris Ponta pe Facebook.
El a adăugat că în ţara noastră au fost luate măsuri şi viaţa niciunui român nu a fost pusă în pericol.
„În România, din fericire, am luat – alături de specialişti – măsurile necesare, iar viaţa niciunui român nu a fost în pericol. Pagubele materiale minime au fost imediat reparate, iar despăgubirile au fost acordate. În acelaşi timp, România, ca un bun vecin, a ajutat ţările aflate în pericol. Un lider ia decizii rapide şi corecte – şi asta am făcut!
Cei care acum mă acuză cu ură oarbă lucrau, în 2014, alături de mine în Guvern! Împreună am protejat românii şi am ajutat vecinii! Şi aşa trebuie să facem şi în continuare! Un Părinte drag şi înţelept mi-a trimis în această dimineaţă nişte cuvinte potrivite: ‘Pentru că nimic nu se câştigă fără osteneală şi jertfă, în fiecare zi ne este testată credinţa. În zilele când suntem în nevoi, alergăm mai degrabă la picioarele Lui Dumnezeu să cerem milă şi binecuvântare'”, a menţionat Victor Ponta.
Ponta a declarat miercuri, într-un podcast, că a primit cetăţenia sârbă pentru că în 2014 a dat ordin „peste structurile româneşti să deschidă valea de la Porţile de Fier şi-n felul ăsta nu s-a inundat Belgradul”.
Recția lui Nicușor Dan
Candidatul independent la alegerile prezidențiale din România, Nicuor Dan a reacționat după ce Ponta a povestit că ajustat Belgradul să nu fie inundate:
”Victor Ponta a povestit cum, în 2014, când era prim-ministru, a ales să fie inundate sate românești pentru a nu se revărsa Dunărea în Belgrad. Este halucinant, mai ales raportându-ne la campania sa așa-zis ”suveranistă” sub sloganul ”România pe primul loc!”.
Pentru această ”ispravă” domnul Ponta ne spune că a primit cetățenia sârbă, în același timp cu actorul pro-rus Steven Seagal, la care încă nu a renunțat. Și a primit această cetățenie pentru că a ales să producă pagube în România ca să salveze Serbia.
Suveranistul Victor Ponta să explice românilor de ce pune Serbia pe primul loc când alege unde să producă pagube Dunărea, când alege cetățenia și când alege unde să-și ascundă prietenii fugari urmăriți de justiția din România”, a transmis Nicușor Dan pe pagina personală de Facebook.