PSD a transmis, vineri, că premierul interimar Ilie Bolojan „minte” când susţine că amendamentele introduse în noua Lege a integrităţii ar fi fost făcute „ţintit pentru plăţi politice”, iar contestarea actului normativ la Curtea Constituţională riscă să lase România fără 771 de milioane de euro.
Ilie Bolojan a declarat, vineri, la RFI, că verificarea constituţionalităţii legii privind integritatea este necesară, pentru că în Parlament a suferit modificări iniţiate „nu din grijă pentru transparenţă şi pentru integritate”, ci „făcute ţintit pentru plăţi politice”.
„Prim-ministrul demis Ilie Bolojan pur şi simplu minte când susţine că amendamentele introduse în noua Lege a integrităţii ar fi ‘fost făcute ţintit pentru plăţi politice’. Este o minciună grosolană prin care premierul demis încearcă să acopere culpa PNL şi USR: contestarea Legii integrităţii la CCR riscă să lase România fără 771 de milioane de euro! Nu principiile de constituţionalitate i-au mânat pe cei de la USR şi PNL! Sunt mânaţi de disperarea de a-l salva pe condamnatul Fritz, chiar cu preţul pierderii acestor sume din banii europeni”, se arată într-un mesaj publicat de PSD pe pagina de Facebook a partidului.
Potrivit social-democraţilor, amendamentele pe care le-au susţinut prevăd „clar” că „niciun condamnat nu trebuie să scape” şi nu trebuie lăsată nicio „portiţă legală pentru demnitarii care îşi ascund averea”.
„Ele îi vizează pe toţi condamnaţii care au încălcat regulile de integritate şi pe toţi demnitarii care eludează legea pentru a-şi ascunde averile controversate. Nu este vina PSD că dezbaterea Legii integrităţii are loc în perioada în care partidul USR este condus de un condamnat, iar PNL de un adversar al transparenţei! Nu poţi invoca principii de constituţionalitate pentru a ataca la CCR Legea integrităţii, din postura unui condamnat pentru conflict de interese! Şi nu poţi nega argumentul transparenţei din postura unui demnitar care refuză să răspundă la întrebările privind averea partenerei. Este o ipocrizie fără margini să-i acuzi pe alţii de ‘plăţi politice’, după ce ai încercat să siluieşti Legea integrităţii, punând prag la conflictul de interese pentru a salva un condamnat! Adevărul simplu – pe care trebuie să-l ştie toţi românii: USR şi PNL sunt gata să suspende banii europeni ai României pentru a-i salva pe Fritz şi Bolojan”, a mai transmis PSD.