PSD o acuză pe președinta USR, Elena Lasconi, de nepotism, după ce și-a angajat soțul pe un post plătit din bani publici.
”PSD denunţă demagogia ridicolă a preşedintei USR Elena Lasconi care se erijează în instanţă morală, dar continuă fără nicio ezitare nu doar să-i protejeze şi să-i promoveze pe corupţii şi penalii din partid, ci şi să practice nepotismul ordinar. Şi-a propulsat soţul din postura de avocat-şomer, fără palmares şi fără perspectivă, în poziţia de consilier juridic la grupul parlamentar al USR, plătită din bani publici”, transmite PSD într-un comunicat.
Social-democraţii arată că ”este evident că USR-ul condus de preşedinta Elena Lasconi e la fel de rău şi de nociv precum USR-ul din perioada Drulă, zis Rangă”.
”N-a învăţat nimic din înfrângerea usturătoare administrată de alegători şi continuă să fie acelaşi partid al scandalului cu orice preţ, al acuzelor mincinoase şi al propagandei deşănţate. Minima decenţă ar fi impus „noului” USR măcar o delimitare de cei aflaţi în cercetarea penală şi/sau acuzaţi de opinia publică pentru decizii catastrofale precum închiderea spitalelor în pandemie, achiziţia aberantă de vaccinuri ori blocarea oricărei perspective de creştere a pensiilor timp de 50 de ani, prin pragul de 9,4% din PIB impus în PNRR, fără nicio dezbatere publică şi fără să fie necesar”, subliniază PSD.
”Doamna Lasconi ar fi putut să înceapă cu cea mai vocală penală, respectiv dna Clotilde Armand, să continue cu penalul Lucian Viziteu, chiar dacă a fost reales primar, cu penalul Vlad Voiculescu, cu penalul Dan Barna, cu penalul Allen Coliban, perdant al alegerilor, dar încă primar în funcţie la Braşov, sau cu penala Ioana Mihăilă. Însă noua preşedintă a USR şi candidat la preşedinţia ţării, dna Elena Lasconi, n-a făcut nimic, a ales să fie o demnă continuare a vechilor şi detestatelor practici! Şi să împingă ipocrizia politică USR-istă pe cele mai înalte culmi!”, mai spune PSD.