14.5 C
București
joi, septembrie 19, 2024

Războiul Israel-Hamas: Un total de 25 de ostatici au fost eliberați din Fâșia Gaza în prima zi a armistiţiului

Un total de 25 de ostatici au fost eliberați din Gaza, a declarat Crucea Roșie Internațională. Printre aceștia se numără 13 israelieni, 12 thailandezi și un filipinez, a înțeles scrie Sky News.

Captivii thailandezi – toți bărbați – au fost eliberați în baza unui acord separat privind armistițiul dintre Israel și Hamas.

Armistiţiul le oferă, pentru prima dată după şapte săptămâni, un respiro locuitorilor enclavei, asediată şi bombardată din 7 octombrie de armata israeliană.

Emiratul Qatar a obţinut miercuri un acord privind un armistiţiu de patru zile, ce poate fi prelungit, în care 50 de ostatici din Gaza vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de palestinieni din închisori israeliene.

Două surse apropiate de Hamas au afirmat că ostaticii au fost predaţi în Fâşia Gaza Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), în vederea revenirii lor în Israel.

Potrivit unei surse de securitate israeliene, serviciile de securitate au recepţionat ’13 ostatici israelieni’.

Thailanda a anunţat, la rândul său, că 12 cetăţeni de-ai săi luaţi ostatici au fost eliberaţi de Hamas.

Armata israeliană estimează că în jur de 240 de persoane au fost răpite de Hamas pe 7 octombrie şi apoi duse în Gaza. Premierul Benjamin Netanyahu a făcut din eliberarea lor o condiţie pentru orice încetare a focului.

Pauză umanitară începând de vineri

‘Pauza umanitară’ a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), iar Qatarul anunţase joi că un prim grup de 13 femei şi copii va fi ‘eliberat în jurul orei 16.00 (14.00 GMT)’.

La prânz, o listă cu numele a 39 de deţinuţi palestinieni – 15 copii şi 24 de femei -, care pot fi eliberaţi în schimbul ostaticilor, a fost difuzată de Comisia responsabilă de prizonieri a Autorităţii Palestiniene.

CICR ‘va primi ostaticii unul câte unul, sau în grupuri, îi va trece frontiera’ cu Egiptul prin terminalul de la Rafah, apoi ‘îi va încredinţa forţelor israeliene’, a indicat Ziv Agmon, consilierul responsabil de acest dosar în cadrul biroului premierului Netanyahu, din centrul de presă instalat la Tel Aviv pentru a urmări această operaţiune.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.