Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță o rată de promovare de 76,4% la Bacalaureatul 2024, o creștere importantă de 3,6% faţă de 2023.
Potrivit datelor înregistrate în aplicaţia de examen, au promovat 99.371 de candidaţi (95.112 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.259 din promoţiile anterioare) din totalul celor 130.041 de candidaţi prezenţi.
Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestaţii) este de 76,4%: în creştere cu 3,6% faţă de prima sesiune din anul trecut (72,8%).
Pentru promoţia curentă, rata de succes este de 81,5%, în creştere cu peste 3% faţă de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoţiile din anii trecuţi, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10.
Cei mai mulţi candidaţi (18.426 – toate promoţiile) au obţinut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.
4.373 de candidaţi nu s-au prezentat, iar 103 candidaţi au fost eliminaţi.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
• Limba şi literatura română: 408;
• Limba şi literatura maternă: 21;
• Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424 / Istorie – 855);
• Proba la alegere a profilului şi a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la disciplina Logică şi argumentare: 1.234).
Contestaţiile pot fi depuse/transmise marţi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele au fost afişate atât online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR).
Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulat):
1. susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
2. susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
3. obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
Informaţii suplimentare pot fi consultate în dosarul de presă.