România cumpără 34 de sisteme de drone pentru Armată, prin SAFE: contract de peste 30 de milioane de euro

Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a anunţat, joi, că a fost semnat contractul de furnizare a 34 de sisteme Mini UAS clasa I, parte a proiectelor aprobate prin SAFE.

„Ministerul Apărării Naţionale tocmai a semnat cu Quantum Systems contractul de furnizare a produsului „Sistem Mini UAS clasa I”, parte a proiectelor aprobate prin SAFE. Valoarea contractului este de 30.700.000 euro fără TVA şi presupune livrarea a 34 de sisteme Mini UAS clasa I (vector) şi a 15 kit-uri Scorpion, care transformă sistemul din configuraţie „aripă fixă” în configuraţie ‘multicopter’. Conform contractului, toate cele 34 de sisteme vor fi livrate în anul 2027 şi vor fi utilizate în misiuni de supraveghere”, a scris Miruţă, pe Facebook.

Potrivit ministrului, sistemele contractate se adaugă celor deja existente în înzestrarea Armatei Române şi sunt complementare proiectului de coproducţie în ţara noastră.

„În ciuda tuturor încercărilor unor persoane de a bloca înzestrarea Armatei Române prin SAFE, pentru acest proiect am găsit soluţii pentru a depăşi obstacolele legale apărute în ultimele zile”, a transmis Radu Miruţă. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.