8.7 C
București
luni, decembrie 9, 2024

România, în top 10 UE la prezența la vot la alegerile europene din 2024

România a înregistrat o prezență la vot de 52,42% la alegerile europene din 2024, clasându-se pe locul 9 în Uniunea Europeană.

Belgia, Luxemburg și Malta au condus clasamentul cu rate de peste 70%, în timp ce Croația, Lituania și Bulgaria au înregistrat cele mai mici prezențe la vot, sub 40%.

Potrivit datelor bazate pe rezultate provizorii date publicităţii de Parlamentul European pe site-ul results.elections.europa.eu, pe primele locuri din punctul de vedere al prezenţei la vot s-au aflat Belgia (89,82%), Luxemburg (82,29%) şi Malta (73%).

Germania (64,78%) s-a aflat pe locul al patrulea la prezenţa la vot, urmată de Ungaria (59,26%), Cipru (58,86%), Danemarca (58,23%) şi Austria (54,10%). România s-a aflat pe locul al nouălea la prezenţa la vot, în condiţiile în care 52,42% dintre cetăţenii români cu drept de vot s-au prezentat la urne.

Clasamentul cu cea mai slabă prezenţă le are la urmă pe Bulgaria (31,80%), Lituania (28,35%) şi Croaţia (21,34%).

În România s-a păstrat tendinţa ascendentă a prezenţei la vot de la ultimele scrutinuri europene, deşi creşterea este mică faţă de alegerile din 2019, când s-au prezentat la urne 51,2% dintre români.

Cele mai mari creşteri ale prezenţei la vot raportat la populaţie au avut loc în Ungaria, de la 43,36% la 59,26% (aproape 16 puncte procentuale), Cipru, de la 44,99% la 58,86% (peste 13 pp), Slovenia – de la 28,89% la 41,36% (peste 12 pp) şi Slovacia – de la 22,74% la 34,38% (peste 11 pp).

Cele mai mari scăderi ale prezenţei la vot s-au produs în Lituania, de la 53,48% la 28,35% (peste 25 pp), Grecia, de la 58,69% la 41,39% (peste 17 pp), Spania – de la 60,73% la 49,21% (peste 11 pp) şi Croaţia – de la 29,85% la 21,34% (peste 8 pp).

La nivelul UE, prezenţa la vot a crescut faţă de precedentul scrutin european de la 50,66% la 50,93%, prezenţa votanţilor fiind mai mare decât acum 5 ani în 15 ţări, între care şi România. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.