Rusia a lansat aproape 300 de drone și rachete asupra Ucrainei, la câteva ore după discursul lui Zelenski la ONU. Cel puțin 8 morți

Cel puţin şase persoane au fost ucise într-un atac rusesc asupra unei ferme din regiunea Harkov, iar alte 12 persoane au fost rănite, în timp ce două persoane au fost ucise la Kiev, dintre care una în parcarea unei maternităţi care a fost avariată. De asemenea, opt persoane au fost rănite în atacul asupra capitalei ucrainene, relatează Reuters şi presa ucraineană.

Atacurile ruseşti cu sute de drone şi rachete asupra capitalei Ucrainei şi asupra nord-estului ţării au avut loc la câteva ore după ce preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat la ONU agresiunea Rusiei asupra ţării sale, care durează de mai bine de patru ani şi jumătate.

„În timp ce oamenii dormeau, fulgerele exploziilor au luminat cerul”, a scris pe Telegram Zelenski, aflat la New York. „Încă o dată, ţintele principale ale atacului lor au fost Kievul şi infrastructura civilă, clădirile rezidenţiale, o maternitate, infrastructura energetică şi cea logistică”, a detaliat el.

Poliţia a declarat că, la Kiev, au fost avariate, în afară de maternitate, nouă locuinţe, un oficiu poştal, depozite şi zeci de maşini.

Un alt atac rus asupra unui depozit de legume de la o fermă dintr-un sat din regiunea Harkov, din nord-estul ţării, a ucis şase persoane şi a rănit alte 12, au declarat procurorii.

Atacul din timpul nopţii asupra Ucrainei a inclus rachete hipersonice şi balistice, 282 de drone şi alte arme, au declarat forţele aeriene ucrainene.

La Kiev, opt persoane au fost rănite, iar două au decedat, una dintre acestea aflându-se în parcarea de la maternitate, a declarat primarul oraşului, Vitali Kliciko. O parte din faţada spitalului, ferestrele şi uşile au fost avariate, au precizat oficialii, precizând că niciun pacient sau membru al personalului medical nu a fost rănit.

Autorităţile din regiunea Rivne, situată în nord-vestul ţării, au declarat că infrastructura a fost avariată în urma atacurilor din timpul nopţii, care au continuat până joi dimineaţă, fără a oferi însă detalii suplimentare.

Regiunea Volîn, situată la graniţa cu Polonia, a fost, de asemenea, ţinta unor atacuri.

Presiunea insuficientă exercitată asupra Moscovei îi permite acesteia să lanseze atacuri repetate, a afirmat Zelenski. „În acest moment, Statele Unite au ocazia să răspundă cu fermitate”, a spus el. „Avem nevoie de interceptori balistici pentru a proteja vieţile oamenilor”, a insistat el.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat că forţele sale au lovit instalaţii de apărare ucrainene, centre logistice şi de telecomunicaţii, precum şi nave utilizate de armată.

În portul Odesa de la Marea Neagră, şeful administraţiei militare, Serhii Lîsak, a declarat că atacurile ruseşti din timpul nopţii au avariat o unitate medicală şi au spart geamurile caselor din apropiere şi ale unei şcoli.

Preşedinta Moldovei, Maia Sandu, a declarat că patru drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al ţării şi că cel puţin una a explodat, în timp ce România a anunţat că o dronă s-a prăbuşit şi pe teritoriul său.

Polonia, membră a Alianţei NATO, a declarat că a mobilizat aviaţia de două ori joi, ca urmare a atacurilor ruseşti asupra Ucrainei.

Ultimele știri
Citește și...