Șoșoacă a reușit să schimbe Regulamentul din Parlament, dar în devafoarea ei. Simonis (PSD): Era să mă mâncaţi, doamnă, ce violenţă contra dvs?

0
151
Diana Șoșoacă participă la ședinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987, la Palatul Parlamentului din București, luni 14 noiembrie 2022. Inquam Photos / George Călin

Plenul Parlamentului a votat marţi, cu 264 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 61 de abţineri, modificarea Regulamentului pentru sancţionarea aleşilor care fac scandal la şedinţele comune ale celor două Camere.

Senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a declarat în cadrul dezbaterilor că este o lege anti-Şoşoacă, că pe ea nu o opreşte decât Dumnezeu şi că preşedintele de şedinţă va fi sancţionat pentru abuzurile fizice şi psihice la adresa sa. La rândul lui, Alfred Simonis, preşedintele de şedinţă de la PSD, i-a spus: ”Era să mă mâncaţi, doamnă, ce violenţă contra dvs?”, referitor la şedinţa din urmă cu o zi, când aceasta a folosit un fluier pentru a bruia dezbaterile pe marginea proiectului privind eliminarea pensiilor parlamentarilor.

”Nu o să încep acum o discuţie în contradictoriu cu dvs ce a fost ieri pentru că este filmat absolut totul şi eram înscrisă prima pe ordinea de zi. Însă, în ceea ce priveşte acest regulament, ceea ce se întâmplă în acest moment, evident (..) este o lege anti-Şoşoacă. Vă mulţumesc din suflet că mă apreciaţi la asemenea nivel încât să fie nevoie de o lege pentru mine, cred că e a treia sau a patra”, a spus Diana Şoşoacă în plen.

”Dacă dvs credeţi că pe mine mă opreşte diminuarea indemniaţiei cu 50% sau limitarea timpului de exprimare la 10 secunde, când mi-aţi interzis să vorbesc şi tot am vorbit şi interzisă sunt în toate ziarele, televizunile, aşa cum aţi comandat dvs, să fiu descalificată din toate punctele de vedere, dar ce să vezi, poporul vă insultă pe voi şi mă apreciază pe mine pentru că nu toată lumea e proastă. V-aţi obişnuit să aveţi o Opoziţie controlată, vă certaţi un pic de faţadă, vă mai duceţi un pic la televizor după care plecaţi la nunţi şi botezuri împreună, la tot felul de cumetrii şi tot felul de întâlniri pe scuns..să mai faceţi nişte dosare penale”, a continuat Şoşoacă în plen. 

Senatoarea i-a acuzat pe cei de la Putere că acţionează împotriva libertăţii de exprimare.

”Vreau să vă spun un singur lucru, pe mine nu mă opreşte decât Dumnezeu, iar voi veţi fi opriţi de poporul român pe care l-aţi îngenunchiat”, a spus Şoşoacă. 

”Abia aştept să fiţi sanctionat pentru toate abuzurile fizice şi verbale pe care le-am suferit!”, a spus Diana Şoşoacă, referitor la şedinţa de plen de luni.

Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, a răspuns: ”Era să mă mâncaţi, doamnă, ce violenţă contra dvs?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.