Summit B9: Preşedintele Poloniei şi șeful NATO, ajung marţi la Bucureşti. Flancul Estic și războiul din Ucraina, pe agenda liderilor

Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, şi secretarul general NATO, Mark Rutte, ajung marţi la Bucureşti, pentru participarea la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice.

Preşedintele Poloniei va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Nicuşor Dan, iar cei doi vor susţine declaraţii de presă comune, urmând ca seara să aibă loc o cină de lucru, cu participarea Secretarului General NATO, Mark Rutte, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, ajung marţi la Bucureşti, cu o zi înainte de Summit-ul B9 care va avea loc miercuri, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Poloniei va fi primit la ora 17.00 în Holul de Onoare de la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Nicuşor Dan. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi convorbiri oficiale, precum şi declaraţii de presă comune. La ora 19.00 va avea loc o cină de lucru cu Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, şi cu Secretarul General NATO, Mark Rutte, la Palatul Cotroceni.

Tot marţi va ajunge la Bucureşti şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Acesta va fi primit la Palatul Cotroceni la ora 13.00.

Miercuri, preşedintele României, Nicuşor Dan, va găzdui, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice.

Evenimentul va fi co-prezidat de Preşedintele României şi de Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, sub tema generală „Delivering More for Transatlantic Security”

La eveniment vor participa: Secretarul General NATO, Mark Rutte; preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda; preşedintele Republicii Estonia, Alar Karis; preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel; preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs; preşedintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini; preşedintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb; prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen; preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, subsecretarul de Stat din Statele Unite ale Americii pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, Thomas DiNanno; ministrul Apărării din Regatul Suediei, Pål Jonson; ministrul Afacerilor Externe din Regatul Norvegiei, Espen Barth Eide; secretarul de Stat permanent din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Islandei, Benedikt Árnason; reprezentantul permanent al Republicii Bulgaria la NATO, Ambasadorul Nikolay Milkov; ambasadorul Ungariei în România, Kissné Hlatki Katalin.

Programul Summitului Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice

Miercuri, la ora 10:30 va avea loc primirea oficială a şefilor de delegaţie, iar la ora 11:00 va începe Sesiunea plenară a Summitului, cu intervenţii introductive în deschiderea sesiunii plenare din partea Preşedintelui României, Nicuşor Dan, şi a Preşedintelui Republicii Polone, Karol Nawrocki.

La ora 14:20 va avea loc fotografia de familie, iar la 14:30, un dejun de lucru.

La ora 17:00 vor avea loc declaraţii de presă comune ale Preşedintelui României, Nicuşor Dan, cu Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, şi cu secretarul general NATO, Mark Rutte.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care va ajunge la Bucureşti împreună cu soţia sa, Olena Zelenska, va susţine o alocuţiune în finalul Summitului.

Olena Zelenska va avea la rândul ei un program separat, cu partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.