12.6 C
București
luni, aprilie 22, 2024

Traseism la drumul mare. Primarul municipiului Ploieşti, ales sub sigla PNL, va candida la alegerile de anul viitor din partea PSD

Andrei Volosevici, ales în anul 2020 sub sigla PNL şi aflat la al doilea mandat de primar al municipiului Ploieşti, va candida pentru încă un mandat, dar din partea PSD, la scrutinul local de anul viitor.

El a explicat decizia de a candida sub sigla social-democraţilor invocând faptul că, deşi a adresat ”un teanc de hârtii” fostului premier liberal, acesta nu a găsit niciodată timp să discute cu el, în timp ce noul prim-ministru Marcel Ciolacu s-a arătat deschis în a-l ajuta să rezolve problemele oraşului.

Andrei Volosevici, în prezent suspendat din PNL, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că va candida în 2024 din partea PSD, nu independent, cu susţinerea social-democraţilor. Volosevici a precizat că, dacă s-ar înscrie acum în PSD, ar pierde mandatul.

”Eu nu fac lucrurile pe jumătate. Voi candida din partea PSD. Eu aşa gândesc la nivel administrativ: mi-am dorit foarte mult şi îmi doresc să fac administraţie, acest lucru înseamnă susţinere şi atenţie din partea miniştrilor, din partea premierului. Am vorbit de mai multe ori cu actualul premier, domnul Ciolacu, şi nu am vorbit niciodată cu vechiul premier care nu a fost interesat o dată măcar să stea de vorbă cu mine să audă ce solicit. Aş putea să pun teancuri de hârtii pe masă, pe care i le-am adresat vechiului premier. Nu a avut niciodată timp”, a declarat Andrei Volosevici. 

El a afirmat că, dincolo de doctrina politică, e mai interesat să rezolve problemele oraşului. 

”Pe mine mă interesează cum rămânem la cea mai ieftină gigacalorie din ţară, cum acordăm subvenţie în continuare pentru transportul în comun. De mult cred că s-a terminat cu ceea ce înseamnă dreapta, stânga… dacă tot discutăm despre politică, e o alianţă. Dacă un aliat nu a vrut, a vrut celălalt şi merg acolo să termin ce am început şi să fiu susţinut să pun în practică nişte proiecte, pentru că pare că PNL-ul, în afară de a fi atent la dorinţele sultanului albanez, nu are interes pentru ce înseamnă administraţia din Ploieşti”, a spus edilul. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.