1 C
București
vineri, decembrie 13, 2024

​​Ultimele modificări pe măsurile fiscale. Guvernul urmează să își asume răspunderea în Parlament  

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanţelor, Marcel Boloș se întâlnesc luni pentru a finaliza pachetului privind măsurile fiscale.

Premierul a confirmat că urmează să mai existe discuţii pe marginea măsurilor fiscale incluse în asumare, după ce, în întâlnirea cu grupul parlamentar al UDMR, Kelemen Hunor a criticat unele dintre prevederi.

Potrivit procedurii, proiectul de lege este trimis în Parlament, unde senatorii și deputații pot depune amendamente care pot fi preluate sau nu de Guvren. După asumare, parlamentarii pot depune moțiune de cenzură. Dacă această nu este aprobată, proiectul de lege se consideră aprobat.

Asumarea răspunderii ar urma să aibă loc în această săptămână, miercuri.

Premierul Marcel Ciolacu afirma, vineri la Buzău, că încă nu şi-a asumat proiectul de lege privind măsurile fiscale şi a anunţat că va avea, luni dimineaţă la ora 9.00, o nouă întâlnire cu ministrul de Finanţe Marcel Boloş.

Liderul PSD a explicat că întotdeauna intervin schimbări, chestionat dacă va mai fi ceva modificat la propunerea legislativă.

Referitor la măsura impozitării cu 70% a sumelor nejustificate deţinute de persoanele fizice, şeful Guvernului a precizat că nu vor fi impozitate nunţile şi botezurile şi că „n-a avut nimeni în cap vreodată” un astfel de lucru.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat duminică, despre pachetul de măsuri fiscale, că nu a fost discutat în spaţiul public doar ca să se afle în treabă, ci este necesar pentru că avem problema cu deficitul şi fondurile europene.

”Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a precizat ministrul.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.