Val de căldură în Europa. Italia a emis alerte roşii pentru 16 oraşe. Care sunt cele mai afectate țări

0
164

Alerte roșii (pentru temperaturi extrem de ridicate) au fost emise în 16 orașe din Italia, deoarece căldura extremă continuă să afecteze sudul Europei, scrie BBC.

Alertele, care indică riscuri chiar și pentru persoanele sănătoase, se aplică pentru zilele următoare zonelor turistice, inclusiv Roma, Florența și Bologna.

Săptămâna viitoare sunt aşteptate în continuare temperaturi ridicate în Europa, pe măsură ce se apropie un alt val de căldură.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) spune că Italia, Spania, Franţa, Germania şi Polonia ar putea înregistra condiţii extreme.

Guvernul italian a sfătuit pe oricine din zonele acoperite de alertele roşii de sâmbătă să evite expunerea directă la soare între orele 11:00 şi 18:00 şi să aibă grijă în special de persoanele în vârstă sau cele vulnerabilile.

Grecia închide Acropole din cauza căldurii

Între timp, Grecia a înregistrat temperaturi de 40 de grade Celsius sau chiar mai mari în ultimele zile.

Acropole, cea mai populară atracţie turistică a ţării, a fost închisă în cele mai calde ore de vineri, pentru a proteja vizitatorii.

De asemenea, în ţară există temeri de un risc mai mare de incendii, mai ales în zonele cu vânt puternic.

Grecia a suferit incendii majore în 2021 într-un alt val de căldură excepţional. Temperaturile ridicate au ajuns şi în părţile centrale ale Europei, Germania şi Polonia fiind printre ţările afectate.

Temperatura la sol a atins 60°C în Spania

Spania este străbătută de un val de căldură extremă, din cauza căruia temperatura la sol a atins 60°C într-o regiune din sud-est, relatează BFMTV.

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) preconizează un val de căldură în toată zona mediteraneeană, cu temperaturi maxime care depăşeşsc 40°C.

Spania este deosebit de afectată de această caniculă.

La începutul săptămânii, un vârf de 45°C a fost atins la Loja, în Andaluzia.

Joi s-au înregistrat 41°C la Sevilla şi Cordoba.

Marţi, temperatura la nivelul solului a depăşit 60°C în Extremadura, o regiune situată în sud-estul Spaniei, potrivit Observatorului european Copernicus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.